Și se făcea...

Și se făcea că ruga-mi fusese

ascultată;

eram deja în CER

așteptând la poartă...

”Nu mai sta, zice un înger

de serviciu, nu mai sta!”

”N-o să intri azi...

poate că nici mâine-

poimâine...poate altădată,

poate niciodată...”

”Uite-te și tu :

DOMNUL e jos...

umblă cu Petre pe

pământul clisos...

Că iar s-au încăierat

ăia, pe vorbe, pe fapte,

că nu se mai satură

de sânge și moarte!”

Ce să fac?! Cât să stau

să aștept un răspuns?

Că de aia am cerut

să ajung aci, sus, cât mai sus.

Că de aia l-am citit pe Cioran,

mai devreme pe Nietzsche

care zice

că TU ai fi mort

și-ai lăsat Universul

înecat într-un port...

L-am citit și pe Platon, pe

Aristotel, pe alt grec -Socrate-,

care...mira-te-ai, bre, frate,

după ce că știa că nu știe nimic,

mai umbla cu un cârd de demoni

și zic :

”Cum să-mi trăiesc, Doamne,

pârlita de viață care mereu

îmi tot cară la palme?”

Și...s-a făcut că aud de undeva,

de nicăieri, desigur,

de peste tot, firește,

glasul cel clar care rostește :

”Omule, dacă ai văzut că

pârlita de viață e o cocotă,

scuipă-o între ochi! Fii grec

deștept. Nu bea cucută!”





-

Cuantică

Se făcea că Timpul deja se curbase
iar Lumina încă nu apăruse ;
Nava mea plutea în jos
spre destinația Cosmos.
”Dar, la ce stație te-ai urcat?,”
auzeam o voce
de nicăieri, de pretutindeni,
”Păi, la stația Univers”,
zisei neconvins și moale.
”Bine. Ai grijă matale,
vei schimbi la prima!”
”Cât voi aștepta acolo?!”
”Doar un minut!”
”Și cât durează minutul aci?!”
”Depinde.De-l iei de la Carl Jung
o să pară mai lung ;
de-l iei de la Barbilian
va fi mai lat
căci se termină
la”optul culcat”!
Apoi, fotonul porni în viteză
spre punctul paralelelor
încrucișate festiv...
Căci, nu-i așa, totul e relativ,
energia se naște din Haos
și...Doamne...ce sete îmi e de repaos!