Și se făcea că ruga-mi fusese
ascultată;
eram deja în CER
așteptând la poartă...
”Nu mai sta, zice un înger
de serviciu, nu mai sta!”
”N-o să intri azi...
poate că nici mâine-
poimâine...poate altădată,
poate niciodată...”
”Uite-te și tu :
DOMNUL e jos...
umblă cu Petre pe
pământul clisos...
Că iar s-au încăierat
ăia, pe vorbe, pe fapte,
că nu se mai satură
de sânge și moarte!”
Ce să fac?! Cât să stau
să aștept un răspuns?
Că de aia am cerut
să ajung aci, sus, cât mai sus.
Că de aia l-am citit pe Cioran,
mai devreme pe Nietzsche
care zice
că TU ai fi mort
și-ai lăsat Universul
înecat într-un port...
L-am citit și pe Platon, pe
Aristotel, pe alt grec -Socrate-,
care...mira-te-ai, bre, frate,
după ce că știa că nu știe nimic,
mai umbla cu un cârd de demoni
și zic :
”Cum să-mi trăiesc, Doamne,
pârlita de viață care mereu
îmi tot cară la palme?”
Și...s-a făcut că aud de undeva,
de nicăieri, desigur,
de peste tot, firește,
glasul cel clar care rostește :
”Omule, dacă ai văzut că
pârlita de viață e o cocotă,
scuipă-o între ochi! Fii grec
deștept. Nu bea cucută!”
-
