Interviu cu tatal lui Tudor Gheorghe

Și se făcea...

Și se făcea că ruga-mi fusese
ascultată ;
eram deja în CER
și așteptam la poartă...
”Nu mai sta, zice un înger
de serviciu, nu mai sta!”
”N-o să intri azi...
poate

CE BINE E ÎN LUME !
M-ajunge din urmă un tropot
de mânz flușturatic...
galopează prin lumea liberă
a circumvoluțiilor pustiite
de dorul de ducă...
și simt cum m-apucă
durere de tropot sălbatic
de armăsar nebunatic
nărăvit la jar și apă neîncepută
unde-o vrea să se ducă...
în pustie pe semne
că nu a dat semne
că ar voi să revină
cum se cuvine
între hulube
unde se-ascunde
când frica de bici
îl pătrunde...
și tropăie și tropotul
îmi e liniște și simt
depărtarea cum piere
în zare și piere speranța
și cafeaua-i prea tare
și vinul e acru și cerul
e jos și pământul
e moale și foarte clisos
și groapa e rece
și n-am încă nevoie
căci vinu-i gustos...
Ce bine e-n lume
și ce vis păcătos...!

GIORDANO

Și azi Demiurgul
urmărește prin ochiul
acela triunghiular
foiala lumească
din furnicar
și râde în barba timpului
Bătrânul...
”Ați aflat, zice,
ați aflat că mai
sunt și alte lumi
de colindat...!”
”P-asta ați terminat-o,
zice, ați terminat-o, gata!”
”E-iii, lasă...
lasă că v-aprinde Tata
din nou RUGUL!”
Rosti, supărat, Demiurgul.