tag:blogger.com,1999:blog-14806162926937857382024-03-08T14:06:54.411+02:00ConfesiuniAutorul,Valeriu Ion Găgiulescu,avocat pensionar,în etate de 72 de ani, văduv şi locuind singur,doreşte ca prin acest Blog să poată comunica, celor ce se vor arăta interesaţi,parte din gânduri, simţiri, idei, sub forma versului sau prozei, în speranţa că eventualele comentarii apreciative îi vor alina singurătatea şi îi vor întări convingerea că nu a trăit degeaba. Mulţumesc !Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comBlogger28125tag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-56648457688164880152020-05-21T10:17:00.001+03:002020-05-21T10:17:15.152+03:00Interviu cu tatal lui Tudor Gheorghe<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="270" src="https://www.youtube.com/embed/pDEslHLNOuM" width="480"></iframe>Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-18834882995599022432020-03-10T13:20:00.000+02:002020-03-10T13:20:55.645+02:00Și se făcea...Și se făcea că ruga-mi fusese<br />
ascultată ;<br />
eram deja în CER<br />
și așteptam la poartă...<br />
”Nu mai sta, zice un înger<br />
de serviciu, nu mai sta!”<br />
”N-o să intri azi...<br />
poateGăgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-65033644671047919922020-03-10T13:12:00.001+02:002020-03-10T13:12:27.866+02:00CE BINE E ÎN LUME !<br />
M-ajunge din urmă un tropot<br />
de mânz flușturatic...<br />
galopează prin lumea liberă<br />
a circumvoluțiilor pustiite<br />
de dorul de ducă...<br />
și simt cum m-apucă<br />
durere de tropot sălbatic<br />
de armăsar nebunatic<br />
nărăvit la jar și apă neîncepută<br />
unde-o vrea să se ducă...<br />
în pustie pe semne<br />
că nu a dat semne<br />
că ar voi să revină<br />
cum se cuvine<br />
între hulube<br />
unde se-ascunde<br />
când frica de bici<br />
îl pătrunde...<br />
și tropăie și tropotul<br />
îmi e liniște și simt<br />
depărtarea cum piere<br />
în zare și piere speranța<br />
și cafeaua-i prea tare<br />
și vinul e acru și cerul<br />
e jos și pământul<br />
e moale și foarte clisos<br />
și groapa e rece<br />
și n-am încă nevoie<br />
căci vinu-i gustos...<br />
Ce bine e-n lume<br />
și ce vis păcătos...!<br />
<br />Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-58534789148266949342020-03-10T13:02:00.001+02:002020-03-10T13:02:12.430+02:00GIORDANO<br />
<br />
Și azi Demiurgul<br />
urmărește prin ochiul<br />
acela triunghiular<br />
foiala lumească<br />
din furnicar<br />
și râde în barba timpului<br />
Bătrânul...<br />
”Ați aflat, zice,<br />
ați aflat că mai<br />
sunt și alte lumi<br />
de colindat...!”<br />
”P-asta ați terminat-o,<br />
zice, ați terminat-o, gata!”<br />
”E-iii, lasă...<br />
lasă că v-aprinde Tata<br />
din nou RUGUL!”<br />
Rosti, supărat, Demiurgul.<br />
<br />
<br />Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-63485305277262549732019-09-22T18:41:00.001+03:002020-03-10T13:17:37.646+02:00Și se făcea...Și se făcea că ruga-mi fusese<br />
<br />
ascultată;<br />
<br />
eram deja în CER<br />
<br />
așteptând la poartă...<br />
<br />
”Nu mai sta, zice un înger<br />
<br />
de serviciu, nu mai sta!”<br />
<br />
”N-o să intri azi...<br />
<br />
poate că nici mâine-<br />
<br />
poimâine...poate altădată,<br />
<br />
poate niciodată...”<br />
<br />
”Uite-te și tu :<br />
<br />
DOMNUL e jos...<br />
<br />
umblă cu Petre pe<br />
<br />
pământul clisos...<br />
<br />
Că iar s-au încăierat<br />
<br />
ăia, pe vorbe, pe fapte,<br />
<br />
că nu se mai satură<br />
<br />
de sânge și moarte!”<br />
<br />
Ce să fac?! Cât să stau<br />
<br />
să aștept un răspuns?<br />
<br />
Că de aia am cerut<br />
<br />
să ajung aci, sus, cât mai sus.<br />
<br />
Că de aia l-am citit pe Cioran,<br />
<br />
mai devreme pe Nietzsche<br />
<br />
care zice<br />
<br />
că TU ai fi mort<br />
<br />
și-ai lăsat Universul<br />
<br />
înecat într-un port...<br />
<br />
L-am citit și pe Platon, pe<br />
<br />
Aristotel, pe alt grec -Socrate-,<br />
<br />
care...mira-te-ai, bre, frate,<br />
<br />
după ce că știa că nu știe nimic,<br />
<br />
mai umbla cu un cârd de demoni<br />
<br />
și zic :<br />
<br />
”Cum să-mi trăiesc, Doamne,<br />
<br />
pârlita de viață care mereu<br />
<br />
îmi tot cară la palme?”<br />
<br />
Și...s-a făcut că aud de undeva,<br />
<br />
de nicăieri, desigur,<br />
<br />
de peste tot, firește,<br />
<br />
glasul cel clar care rostește :<br />
<br />
”Omule, dacă ai văzut că<br />
<br />
pârlita de viață e o cocotă,<br />
<br />
scuipă-o între ochi! Fii grec<br />
<br />
deștept. Nu bea cucută!”<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
-Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-52139541576718641042019-09-22T13:08:00.001+03:002020-03-10T13:20:31.060+02:00CuanticăSe făcea că Timpul deja se curbase<br />
iar Lumina încă nu apăruse ;<br />
Nava mea plutea în jos<br />
spre destinația Cosmos.<br />
”Dar, la ce stație te-ai urcat?,”<br />
auzeam o voce<br />
de nicăieri, de pretutindeni,<br />
”Păi, la stația Univers”,<br />
zisei neconvins și moale.<br />
”Bine. Ai grijă matale,<br />
vei schimbi la prima!”<br />
”Cât voi aștepta acolo?!”<br />
”Doar un minut!”<br />
”Și cât durează minutul aci?!”<br />
”Depinde.De-l iei de la Carl Jung<br />
o să pară mai lung ;<br />
de-l iei de la Barbilian<br />
va fi mai lat<br />
căci se termină<br />
la”optul culcat”!<br />
Apoi, fotonul porni în viteză<br />
spre punctul paralelelor<br />
încrucișate festiv...<br />
Căci, nu-i așa, totul e relativ,<br />
energia se naște din Haos<br />
și...Doamne...ce sete îmi e de repaos!<br />
<br />
<br />
<br />
<br />Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-57909242533551167112017-06-06T16:12:00.001+03:002017-06-06T16:17:26.471+03:00A VENIT TIMPUL ?<br />
<br />
Te iubesc !<br />
Te-am iubit din demult.....<br />
Mi-ai plăcut,<br />
Mi-a plăcut să te-ascult,<br />
Să te văd, să te simt,<br />
Să-ţi vorbesc şi să-ţi cânt,<br />
Să mă las cuprins de tine<br />
Adânc.<br />
<br />
Crăiasa mea,<br />
Tandră , blajină,<br />
Rece, fierbinte, <br />
Violentă sau lină,<br />
Uneori prea cuminte, <br />
Aprigă, calmă, placidă,<br />
Nestatornică , <br />
Niciodată aceiaşi,<br />
Impunătoare şi tumultoasă<br />
Ademenitoare şi mincinoasă.<br />
<br />
A venit timpul.....<br />
A venit ? !<br />
Atunci ia-mă la tine,<br />
Vreau să te simt<br />
Caldă şi umedă<br />
Flămândă de adânc.....<br />
Iubito, frumoasă şi rea,<br />
Dunăre....Dunărea mea . <br />
<br />
<br />
<br />
<br />Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-32432935767503099812016-07-02T19:40:00.001+03:002016-07-02T19:40:08.010+03:00Romania mereu Absenta!: Romanul ,,Ultimul cioban”, de Valeriu Ion Gagiules...<a href="http://romaniamereuabsenta.blogspot.com/2016/05/romanul-ultimul-cioban-de-valeriu-ion.html?spref=bl">Romania mereu Absenta!: Romanul ,,Ultimul cioban”, de Valeriu Ion Gagiules...</a>: - Virgil ANDRONESCU - Valeriu Ion Gagiulesc dand autografe Prin publicarea ,,Ultimului cioban", scriitorul Valeriu Gagiulesc...Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-6658654719336106302015-07-12T17:22:00.001+03:002015-07-12T17:22:10.396+03:00Confesiuni: Confesiuni: Confesiuni: NOTE DE LECTOR : POEZ...<a href="http://valeriuiongagiulescu.blogspot.com/2015/07/confesiuni-confesiuni-note-de-lector.html?spref=bl">Confesiuni: Confesiuni: Confesiuni: NOTE DE LECTOR : POEZ...</a>:<br /><br />
În consecință, prin opera sa poetică, Mihai Vintilă apare ca un om de cultură care a știut să îmbine armonios științele juridice cu cele economice și ambele să-și găsească locul cuvenit în străfundul unui personaj dotat cu o sensibilitate specială, care nu îl împiedică să fie participant activ la viața de zi cu zi a Brăilei. M-aș bucura, din tot sufletul, ca scrisele sale să ajungă să fie cunoscute de cât mai mulți oameni pentru ca sufletele lor să fie îmbogățite. Eu, unul, mărturisesc că prin Mihai Vintilă încep să mă apropii cu mai mult interes de poezia modernă. Acest gen poate, deci, să fie pus în valoare. De măiestria poetului depinde. Și Mihai Vintilă este<b> POET !</b>Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-5040067801257713712015-07-12T17:13:00.001+03:002015-07-12T17:13:26.865+03:00Confesiuni: Confesiuni: NOTE DE LECTOR : POEZIA LUI MIHAI...<a href="http://valeriuiongagiulescu.blogspot.com/2015/07/confesiuni-note-de-lector-poezia-lui.html?spref=bl">Confesiuni: Confesiuni: NOTE DE LECTOR : POEZIA LUI MIHAI...</a>:<br /><br />
E adevărat că :” Ieșirea din vis/ se face greu/ și ea/ e, uneori mai rea/ ca visul însuși. ” (Ieșirea din vis, pag.46, Ibidem) Iar, ca remediu, ca sentință, poetul ne spune : ” Spuneai că aștepți. / Așteaptă ! /Dar niciodată nu vei ști/ ce-i viața/ așteptând ! ” ( Spuneai că aștepți, pag.50, Sensul cuvintelor). Poetul are și nota pozitivă, revigorantă : ” Albastru și verdele/ se împletesc/ speranța renaște și crește/ viață și bucurii”” ( Lacrimi și viață , pag.57 Adevăruri...) și aceasta apare firesc pentru că : ” Totul e altfel aici/ la colț de Bărăgan .” ( La col de Bărăgan, pag.75, Ibidem)<br /><br />
<br />Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-52783446202054105762015-07-12T16:59:00.001+03:002015-07-12T16:59:35.011+03:00Confesiuni: NOTE DE LECTOR : POEZIA LUI MIHAI VINTILĂ<a href="http://valeriuiongagiulescu.blogspot.com/2015/07/note-de-lector-poezia-lui-mihai-vintila.html?spref=bl">Confesiuni: NOTE DE LECTOR : POEZIA LUI MIHAI VINTILĂ</a><br /><br />
Pe el ” îl rod cuvintele și mușcătura lor devine sânge” ( Coborârea în abis , pag.9 din ”Adevăruri...”)și se<br /><br />
întreabă cum ” să transform răul în bine / să schimb un nu în da/ să dau noaptea pe zi / și niciodată pe a fi ?” ( Cum ? , pag.18, Ibidem) Dar tot el ne spune că ” înăuntru e plin/ și doar depinde de tine / să transformi totul/ în bine. ”( Idei, pag.34, Ibidem) . Asta este posibil pentru el căci ” nu sunt singur/ o lume-i cu mine/ și-n toate e adevărul vieții/ pământești.” ( Gândurile mele , pag.49, Ibidem). Chiar dacă uneori ” Viața-i ruletă stricată” ” Totul și toate/ contează/ spre adevăr.” ( Totul și toate contează, pag.55, Ibidem)<br /><br />
Poetul este om al Cetății și de aceea el discută realitatea crudă : ” Am visat/ că aveam un dictator luminat/ care a închis crâșmele/ <b>pentru librării</b>/ și cărțile au început a curge/prin mințile oamenilor.../ am visat. ” ( Am visat, pag.29, Ordine în gânduri) Păcat că : ” Din vremuri vechi/ la noi/ resemnarea/ e mioritică/ dar, uneori sub unele nevoi/ mai ie și resemnările/ din noi. ” ( Resemnare mioritică, pag.22, Ibidem)Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-53873245728634426752015-07-12T16:37:00.001+03:002015-07-12T16:37:53.198+03:00NOTE DE LECTOR : POEZIA LUI MIHAI VINTILĂ <br /><br />
<a name='more'></a><div style="text-align: justify;">Chiar azi am primit ultimul volum de poezie semnat de Mihai Vintilă. Este vorba de ” Adevăruri mari scrise cu litere mici ” . De la autor am mai primit personal și volumele ” Ordine în gânduri” și ”Sensul cuvintelor” , desigur fiind onorat, de fiecare dată, de gestul său colegial. Nu cred că este lipsit de interes să precizez că deși ne separă 34 de ani ne unește nu numai aceeași pregătire profesională cât, mai ales, vederi și simțiri comune pe care am avut ocazia să ni le împărtășim. În ce privește scrisele poetice eu am rămas, însă, tributar propriei mele perioade de formare. Am scris mereu ” în dulcele stil clasic” fără a pune la ” zidul plângerii” poezia așa zis modernă, care venea tumultos peste generația mea. Ei bine, dacă în școală, în viața zilnică mai apoi, noi ne întreceam să reținem și să declamăm versuri, în mirate-ai ce împrejurări, pentru că acele poezii cântau singure prin rime, cu poezia ”albă” se petrece cu totul altceva. Și Mihai Vintilă a ales ca mod de exprimare a simțămintelor sale tocmai versul alb. Această poezie nu se poate memoriza cu ușurință. Tocmai de aceea este modalitatea prin care se poate discuta despre lucruri serioase, profunde, esențiale. Și poetul o face ! O face de așa manieră încât după ce termini de citit cartea sa simți imperativa nevoie de a te întoarce la lectură. La descifrarea mesajului poetic. Și Mihai Vintilă are ce spune. Pe el îl preocupă generalul și nu particularul. Doza de subiectiv , de natură ca cititorul să se regăsească în esența simțirilor sale, este abil și măiestru integrată în structura versurilor. El nu se dezvăluie facil. El propune ”Adevăruri mari” ! Pe el îl preocupă soarta umanității , nu mă tem de grandoare termenului, nu comunică doar o anume stare trecătoare indusă de o anume împrejurare a traiului cotidian. Și o face într-o manieră proprie, ușor încifrată, tocmai pentru a stimula analiza . Poetul ne obligă, fără a lăsa să se înțeleagă că o și face, la meditație introspectă. La lectură aprofundată. Ce a vrut să spună Mihai ? Și abia atunci când se revine și iar se revine la citirea versurilor sale se poate ajunge la miezul acestora. La mesaj ! </div>Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-59965449972594515142014-08-20T01:03:00.001+03:002014-08-20T01:03:04.857+03:00Confesiuni: Momentul Eu-lui propriu.. BALADA DACIEI.....BĂTRÂNE<br /><br />
Trecut-au douăzeci de ani în zbor...<br /><br />
-”Ce-i pentru TIMP ? E doar fărâmă”<br /><br />
Dar au lăsat și bucurii și clipe care dor<br /><br />
Și...ce e drept....și-o antică mașină !<br /><br />
<br /><br />
Când am luat-o eram chiar mulțumit<br /><br />
(Că doară Dacia nu e Trabant și nici Lăstun)<br /><br />
Pe unde am colindat e mult de povestit<br /><br />
De-ar fi ca toate isprăvile s-adun .<br /><br />
<br /><br />
Ce rost să pomenesc de calul nărăvaș<br /><br />
Ce-a încălicat-o la un început de an ?<br /><br />
Mai bine amintesc că nepoțica-îngeraș-<br /><br />
A cam crescut cu EA, pân-s-o cârmească din volan !<br /><br />
<br /><br />
E adevărat că tabla-i ruginită, făr-de leac<br /><br />
Și-i face față doar vopseaua ; dară motorul toarce<br /><br />
Și consumu-i bun iar cu așa frâne nu dai în copac.<br /><br />
Așa că...n-o las ! Oricum alta...”mama nu mai face !”<br /><br />
<br /><br />
Acum, la ceas aniversar de dobândire,<br /><br />
Constat că merge încă biata bătrânică :<br /><br />
Recent a fost la Bâlea Lac ! E de uimire ?<br /><br />
Nu ! Că-i condusă tot de VIG, cel fără frică !<br /><br />
<br /><br />
<br /><br />
<br /><br />
<br />Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-45718883181952165172012-05-29T21:32:00.000+03:002012-05-29T21:48:12.818+03:00Momentul Eu-lui propriu NOTE DE LECTURĂ<br />
<br />
Am primit recent, de la un bun amic, un volum de poezie. Amicul, publicist recunoscut, critic literar şi muzical redutabil, m-a rugat să citesc pre şi postfaţa volumului abia după ce voi fi luat cunoştinţă de conţinut pentru ca nu care cumva să fiu influenţat atunci când îmi voi exprima părerea care mi se şi cerea. Aşa am şi făcut, mai ales că aşa o şi cam fac îndeobşte.<br />
Ce să zic ? Hai să mă fac că nu cunosc persoana care a scris cartea, că nu-i ştiu ocupaţia, vârsta, preocupările, ba nici chiar sexul şi să pornim de la titlul incitant :<br />
<br />
" MOMENTUL EU-LUI PROPRIU" !<br />
<br />
Eii ! Nu-i aşa că trezeşte interes ? Ce-o fi, frate, cu "EU-l" ăsta ? Ce-o avea el atât de "PROPRIU" faţă de "eu-l" meu sau alte....Eu-ri ?!! Şi, mai ales, ce se poate întâmpla cu el la un anume "MOMENT" .<br />
Şi am pornit să frunzăresc cartea.....Mie aşa îmi place : După ce o cântăresc în mână, după ce îmi satur ochii de noutatea desenelor de pe copertă, după ce îmi satisfac senzaţia aproape perversă de a mirosi foile proaspăt ieşite de sub tipar, după ce mă uit, fugitiv, la caracterele literelor şi la calitatea hârtiei, tot în fugă şi la tabla de materii, respectiv la titlurile poeziilor, care, între noi fie vorba, contează teribil, ei, abia după aceea încep să citesc.... câte o strofă de aici, câte un vers de colo, mă îmbăt de inedit şi mă înfiorez de frumos. Vaai, nici nu ştiţi ce pierdeţi, dragi cititori "on-line" şi pătrunşi de IT, dacă renunţaţi definitiv la magia cuvântului tipărit. Să sperăm că generaţia Gutenberg nu va dispare curând sau nu va fi, Doamne-fereşte, ..."dilită"...( prin acţionarea, desigur, a tastei DELETE !!)<br />
Revin apoi, o iau de la capăt, poezie cu poezie. Asta înseamnă panoramare. Am survolat, cum s-ar zice arealul de subiecte propuse de către autor. Iar revin, iar o iau de la capăt. Prima poezie. Strofă cu strofă, vers cu vers. Următoarea...tot aşa. Şi tot aşa, până când am parcurs ultima poezie, am închis cartea, am căzut pe gânduri.....am stat, am tot stat....am reflectat ( prima impresie uneori poate fi ca primul uper-cut primit într-o luptă decisivă ), m-am recules şi....hai, din nou, la o lectură atentă, şi mai atentă.<br />
Eu nu am o pregătire de specialitate în domeniu. Pot comite erori grosolane dacă m-aş încumeta să tratez lucrarea de faţă cu mijloacele unui critic literar. Nici nu le cunosc în profunzime. De aceea nici nu am să încerc să încadrez volumul într-un anumit gen sau curent literar, să fac caz de construcţii de versuri împerecheate sau îmbrăţişate, de proozodie, sau de mesaje sau trăiri absconse, chestii care-l fac, uneori, pe autor să rămână, chipurile, dator criticului şi să-i mulţumească pentru că acesta i le-ar fi relevat !<br />
Nu. Eu sunt doar un cititor împătimit care,de peste 65 de ani, nu concepe să treacă o zi fără de lectură. În special beletristică. Când nu am noutăţi, recitesc. Şi o fac, de fiecare dată, cu emoţia primară. Am, ca atare, experienţă şi acumulări în această calitate. Dar.....n-am rezistat tentaţiilor şi m-am apucat şi eu să-mi aştern pe hârtie gânduri, trăiri, vise,amintiri....astfel încât am ajuns să figurez şi în DICŢIONARUL SCRIITORILOR BRĂILENI. De !, fiecare cu păcatele lui !<br />
Ei ! Am închis cartea şi mi-am zis : " Oare, dacă aş fi găsit eu un anume carnet care să fi conţinut poeziile abia citite şi din acel carnet nu s-ar fi putut afla cine este autorul, tot aşa m-aş fi comportat ?"<br />
Pentru că....şi acum abia vă dezvălui SURPRIZA : volumul este O P E R A unei fiinţe minore. Minore prin vârstă ! Este chiar fiica amicului meu, se numeşte I R I N A A N G H E L şi este elevă în clasa a VII-a !!!<br />
Poezia Irinei, în schimb, nu are vârstă ! Ceva, ceva se întâmplă cu cei ce ne urmează. Categoric.<br />
Hai să lăsăm motivaţia legată de instrucţie şi instrucţia legată de progresul ştiinţelor. Nu cantitatea de informaţie şi facilitatea cu care ea ajunge la îndemâna celor interesaţi poate contribui esenţial la spiritualitate. Nici vorbă. Desigur că genele au rolul şi rostul lor în formarea intelectului şi nu numai. Dar fiorul poetic ? Pot ambii bunici paterni, ca filologi , ca oameni care au format plămada umană, care au instruit generaţii după generaţii în spiritul umanist şi al dragostei pentru cultură să se simtă "autori morali" ai "isprăvilor poetice" ale nepoatei ? Mă îndoiesc că ar admite ipoteza. Pot părinţii , ca medici remarcabili, ca intelectuali de marcă, să-şi afirme contribuţia la formarea orizontului poetic personal al autoarei ? Mă îndoiesc că ar face-o. Este adevărat că Irinei i s-a inoculat, de la o vârstă fragedă, gustul pentru frumos. A trăit în lumea muzicii de calitate şi a lecturilor potrivite, dintotdeauna. A fost urmărită, îndrumată şi încurajată. I s-au recunoscut exact acele capacităţi spre care ea avea o aplecare naturală. A obţinut succese notorii, încă de la grădiniţă. Este laureată a unor concursuri de muzică şi de literatură. Şi.....acestea sunt abia zorile !!<br />
Dar, pentru ca să pot să susţin afirmaţia anterioară, în sensul perenităţii şi atemporalităţii scrierilor autoarei, trebuie să subliniez că acestea nu ar fi fost posibile decât în condiţia în care Irinei i s-ar fi revelat Îngerul ! CREAŢIA nu poate aparţine decât CREATORULUI ! Şi Acesta lucrează prin mijloace uneori surprinzătoare, necunoscute sau nebănuite. Alesul sau aleasa Sa este INSPIRATĂ ! Abia atunci apar opere sau lucrări, uneori nepieritoare. Cel care le înfăptuieşte este AUTOR ! Irina Anghel este autoare !<br />
De aceea vârsta ei nu are relevanţă. Ea scrie ce simte şi comunică trăirile sale cu o uşurinţă de neexplicat emoţionând cititorii de toate vârstele.<br />
Lirica sa nu este, aşa cum s-ar părea, la o lectură neatentă, o poezie erotică. Poate că nici, exclusiv, o poezie despre Iubire. Iubirea este un substantiv apt pentru a primi plural. Iubirile pot fi multe şi diferite. DRAGOSTEA, însă, este unică ! A o pune la plural mi se pare o disonanţă. Nu mi-ar suna bine.<br />
Desigur, unele dintre poezii par a fi adresate unei Iubiri neîmplinite sau care nu ar fi meritat reciprocitate totală. Dar, sper să nu mă înşel, Irina ne întinde o cursă şi ne face să ne credem părtaşi ai unor sentimente lezate de o lipsă de reciprocitate în desfăşurarea acelor atât de frumoase ( şi..Doamne..atât de îndepărtate pentru mine ) poveşti de iubire incipientă, de emoţii juvenile, de petale de mac sau de puf de păpădie. Nuuu! Irina are un plan cu bătaie mult mai lungă ! Este chiar de remarcat că majoritatea poeziilor sale par a fi concepute de o persoană asexuată ( ca îngerii, după Andrei Pleşu, spre exemplu) de vreme ce acele poezii nu-şi scad deloc, dar chiar deloc,calitatea în situaţia în care s-ar înlocui genul feminin cu cel masculin al eroinei puse să-şi dezvăluie simţirea.<br />
Irina scrie despre DRAGOSTE dar o face de parcă ar trata sintagma în manieră filozofică. Mă înfior la gândul că o persoană la vârsta ei şi cu experienţa de viaţă normală pe care a trăit-o până acum ar putea să o facă deliberat. Aş prefera să cred că "îngerul a strigat !" . Pentru că altfel s-ar putea vorbi despre o genialitate ( care genii se ştiu că nu au vârstă !) iar acest lucru chiar că nu ştiu dacă ar fi de pus în discuţie.<br />
Vocabularul amplu al autoarei, lexicul folosit pentru a îmbrăca idei de o profunzime nebănuită nu este propriu oricui. Mai cu seamă la vârsta poetei. Dar esenţa mesajelor transmise este cu siguranţă " erga omnes " ! Dar, atenţie !!, mesajele par a fi adresate mai ale adulţilor !!Celor ce au o bogată experienţă de viaţă, trăiri complexe, suferinţe şi bucurii multiple, celor ce au înfruntat sau au de înfruntat VIAŢA, aşa cum este ea şi nicidecum aşa cum ar fi putut să şi-o reprezinte, chiar prin lecturi bogate, o fiinţă de 14 ani !<br />
Păi, credeţi că poeta, care este " o lacrimă pe geana unui Dumnezeu " ( "Uităm..." , pag. 15) poate fără intervenţie Divină să afirme nonşalant că : " Ne e teamă să recunoaştem că ne-am pierdut ! " ( ibidem) ?<br />
"Să urlăm !", ne spune Irina, în aceiaşi poezie. Să urlăm şi să nu ne mai ascundem după minciună, după falsitate, după ipocrizie. Să redevenim oameni oneşti şi să căutăm Adevărul ! Pentru că altfel, când...:"Noaptea moare sub foc şi lumină..." ...nimeni nu va vedea cum "Crucea s-a arătat în foc!" ( Sfânt, pag.31)<br />
"Eu...sunt doar umbra mea / Lumea mea, acum, e închisă/..." (Momentul eu-lui propriu, pag.55)<br />
dar ( Se aude , pag.61 ) se aude că va veni ,în curând, primăvara şi că omul va compune doar vers de iubire, că va pluti pe frunze de nufăr, că va visa din nou, cu ochii la soare şi că va crede din nou în NEMURIRE !!<br />
Poezia Irinei Anghel nu este descurajantă, nu este pesimistă de vreme ce chiar în (Atingerea întunericului" , pag.63) condiţii de îndepărtare ea simte "răsuflarea prin gând" , simte îmbrăţişarea şi ştie că mâna sa este " în cuibul inimii" celui ce o merită.<br />
Ea ştie ce-i " dincolo de gard" şi că sunt inimi care au bătut şi care vor mai bate chiar atunci când "orizontul este restrâns" (Casă la ţară, pag.37)<br />
Irina Anghel este doar EA....."Înconjurată de curioşi. / Ce contează ! / Eu scriu, /Eu las urme ude.../Eu sunt o nebună, / Eu strig : "je t'aime" !/La mine se uită toţi, / EU SUNT CEA FERICITĂ....<br />
Draga mea Irinucă, nu numai tu eşti fericită ! Ne-ai făcut şi pe noi fericiţi, pe toţi cei ce am ajuns să-ţi citim versurile! Îţi urez să rămâi mereu copil în sufleţelul tău pentru că numai astfel vei mai răspândi mărgăritare izvorâte din mintea ta cea bogată şi incredibil de matură. <br />
Felicitări pentru aniversarea celor 14 ani ! LA MULŢI ANI !<br />
<br />
Valeriu Ion Găgiulescu<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-70716547379416696242011-11-25T16:47:00.000+02:002011-11-25T16:47:57.471+02:00Chipuri de piatră <br />
<br />
Noi nu am fost popoare migratoare ;<br />
Născuţi am fost pe-acest pământ fertil.<br />
Noi eram Dacii, ce-aruncau săgeţi în soare<br />
Şi gazde-am fost Ovidiului-n-exil !<br />
<br />
Primind, noi, dreapta - sfânta învăţătură -<br />
Direct de la Alesul, "cel dintâi chemat",<br />
Creştini ne aflară (cu mir şi scriptură)<br />
Cei care, mai apoi, ne-au romanizat.<br />
<br />
Şi când pe aicea, în cest colţ de ţară,<br />
Ţinut-am noi pieptul la puhoi păgân,<br />
Şi azi, cu putere, simt că mă-nfioară<br />
Gândul şi mândria de a fi Român !<br />
<br />
Şi-auzind cum unii, pe nedrept acuma,<br />
Ne confundă neamul cu cel de ţigani :<br />
"Să se ducă-n...Roma! Să vază Columna !<br />
Să ne vază-n piatra cea de mii de ani ! "<br />
<br />
<br />
Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-47230171938252439422011-11-25T12:51:00.000+02:002011-11-25T12:51:52.069+02:00REFERENDUM <br />
<br />
<br />
În vremea "micului Paris"<br />
Frumoasa noastră ţară<br />
Nu cunoscuse (nici în vis)<br />
O dictatură proletară<br />
<br />
Trăiau, pe-atunci, în demnitate<br />
Cu rosturi bine orânduite,<br />
Români şi alte naţii-aflate<br />
Între hotarele-ntregite.<br />
<br />
Şi averea lor era avere ;<br />
Şi vorba, vorbă. Faptul, fapt.<br />
Nu se-aşteptau ca, prin putere,<br />
Tot ce-au avut să fie rapt.<br />
<br />
S-au dat, în loc, lozinci şi ură<br />
Şi iluzii de egalitate ;<br />
"Lupta de clasă" a fost dură<br />
Iar Dreptul-nvind de nedreptate<br />
<br />
O noapte adâncă a căzut<br />
Pe crez şi gând. Şi pe icoane.<br />
Şi cinci decenii au durut<br />
În străfundurile umane.<br />
<br />
Cuprins de dor (şi de idei măreţe)<br />
Mă-ntreb ,acu' : "Oare se poate<br />
Ca neamul meu să vrea să-nveţe<br />
S-o ducă, iar, în....Maiestate ?!"Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-50032867970625552522011-11-25T12:33:00.000+02:002011-11-25T12:33:53.644+02:00PREELECTORALĂ N-a trecut foarte mult de când se spunea :<br />
"Meşter cârmaciul....mândră corabia !"<br />
Nu mai e printre noi acel cunoscut bard<br />
Ce-a poleit copastia cu gros strat de fard.<br />
<br />
A pierit, în furtună, al navei cârmaci....<br />
Şi din resturi de navă se-ntocmiră, dibaci,<br />
Plute mari...plute mici ce, pe-al vieţii ocean,<br />
Se tot zbat, de atunci, să atingă-un liman.<br />
<br />
Toţi au "tras".Dar n-au tras uniform, cu un rost ;<br />
Cei mai noi se-mpiedică de cei ce au fost.....<br />
Sunt unii ce-au sperat viitorul mai roz<br />
Punând la timonă pe-un oarecare matroz<br />
<br />
Mă gândesc, mai mereu : "Este scris undeva<br />
Să ne zbatem în valuri, să plutim tot aşa ?!<br />
N-am putea s-acostăm la un ţărm, liniştiţi ?<br />
Nu vedeţi, oameni buni, că suntem istoviţi ?!"Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-88731927340178160112011-11-25T11:46:00.001+02:002011-11-25T12:14:42.516+02:00Pentru CURIERUL GINTA LATINĂ Iaşi Stimate domnule redactor Ioan Ilaş,<br />
<br />
Mă numesc Valeriu Ion Găgiulescu, avocat pensionar din Turnu Măgurele. Prin alianţă, încă din 1942, am devenit nepotul domnului doctor Vlad Bejan întrucât mama mea adoptivă era vară primară cu domnia sa. Am luat foarte târziu, din păcate şi inexplicabil, o legătură care s-a materializat printr-un schimb de scrisori cu unchiul meu, căruia i-am mai trimis şi câteva din volumele mele publicate. În aceste împrejurări, cu siguranţă, a fost posibil să constat, cu mare bucurie, că una dintre poeziile mele a şi fost publicată în numărul anterior al acestei prestigioase reviste. Evident, n-am întârziat să aduc mulţumiri atât unchiului cât şi colegului dvs. , domnului profesor Ioan Răducea.<br />
Azi am primit şi nr.3/2011 din revistă şi doresc să vă declar intenţia de a mă abona pentru numerele ce vor urma. Ca atare, vă rog, respectuos, să-mi comunicaţi modalitatea de plată.<br />
În speranţa că, eventual, colectivul redacţional va găsi cu cale că unele dintre gândurile mele fie ele versuri sau eseuri ar putea să merite să fie împărtăşite şi altora, îndrăznesc să vă comunic următoarele :<br />
<br />
<br />
LA CRUCEA EROILOR<br />
<br />
Oare de ce ni se umezesc ochii aici,<br />
Glasul se frânge şi nodul e-n gât ?<br />
Doar n-am vorbit decât de bunici,<br />
Cum au plecat ei la Oaste....şi-atât.<br />
<br />
Am aflat c-au plecat de la coasă<br />
Când s-au dus să moară puţin ;<br />
Nu au vrut, iar clipa cea nemiloasă<br />
Pentru ei s-a numit "implacabil destin"<br />
<br />
N-au ştiut c-au să fie, acolo, eroi.....<br />
"Înainte !", le-a zis comandantul ;<br />
Au ţâşnit...s-au bătut...au căzut amândoi<br />
Şi cu cald sânge semnară asaltul.<br />
<br />
Lângă ei au luptat camarazi ,<br />
Tot oşteni cu îndârjit sânge rece;<br />
Să priceapă oricine( şi ieri ca şi azi)<br />
Că-n acest mod...<b>"Pe aici, nu se trece !"</b><br />
<b><br />
</b><br />
<b><br />
</b><br />
<b><br />
</b>Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-32617149814417824402011-08-03T17:05:00.000+03:002011-08-03T17:05:09.399+03:00Continuare....."Despre democraţie !" Evident, Istoria şi-a urmat cursul dar, pentru respectarea ADEVĂRULUI, nu se vor putea şterge dintre filele ei nici acei 80 de ani de Monarhie, nici următorii ani de Republică, cu toate cele bune şi rele ce s-au petrecut în răstimp.<br />
Tot Istoria va fi aceea ca re va decide asupra soartei acestui biet popor aflat, din nefericire, prea des în calea celor puternici, la răscruce de vremuri şi pofte.<br />
Oricare observator de bună credinţă nu va putea, însă, să ignore faptul că ţara noastră a căpătat valenţe europene, organizare statală, administraţie temeinică, viaţă socială, culturală şi politică de un prestigiu recunoscut pe plan internaţional doar de când a început să fie condusă de un MONARH ! Regele Carol I, întemeietorul Casei Regale a României a semnat astfel actul de naştere al României moderne. Numele Regelui Ferdinand I,<br />
cel Loial, nu va putea fi desprins de Marea Unire, de România "dodoloaţă" şi de emulaţia ce a cuoriun toate compartimentele vieţii sociale. Realizările României, consemnate în Marea Enciclopedie din 1938, adică ale României conduse de Regele Carol al II-lea, nu au putut să fie ignorate nici de către cei ce conduceau ţara, un deceniu mai apoi, fiind preluate, ca termene de referinţă, în varii lucrări de specialitate. În fine, domniile frământate ale Majestăţii Sale Regelui Mihai I au lăsat, de asemeni, urmele cunoscute, realizările fiind, din păcate, controversate, mai ales că interesele "republicanilor", în condiţiile cerute de epocă, trebuiau să conducă la minimalizarea, până aproape de anulare, a oricărui aspect pozitiv.<br />
Alături de mulţi concetăţeni, mi-am închipuit că evenimentele din decembrie 1989 vor face ca România să capete o altă înfăţişare, ca multe să revină la o anume normalitate, ca ţara să-şi poată redobândi locul onorant pe care îl ocupase antebelic, pe vremea când i se spunea "Belgia Orientului" iar Bucureştiului i se zicea "Micul Paris".<br />
N-a fost să fie aşa iar mare parte din populaţie a şi priceput, cu regret, de ce n-a fost să fie !<br />
Dar..... ca în anul de graţie 2011, să afli din media că şeful statului, PREŞEDINTELE REPUBLICII,<br />
poate să se exprime de o asemenea manieră faţă de o <b>ISTORIE VIE</b>, faţă de Majestatea Sa, Regele Românilor, ei, asta este deja prea mult !<br />
Să afirmi tu, persoana oficială de cel mai înalt grad, tu, care eşti, de fapt, doar rezultatul unor urne, tu, care ne reprezinţi în lume, că Regele şi-ar fi <b>trădat</b> ţara, ei bine, această conduită nu poate să fie decât demonstraţia cea mai elocventă a faptului că nu în toate situaţiile DEMOCRAŢIA este cea mai fericită formă de guvernământ.<br />
Păi, dacă o democraţie poate propulsa în fruntea statului astfel de persoane, oameni care, cu bună ştiinţă, de la cea mai înaltă tribună, pot afirma, în dispreţul oricăror realităţi, istoriceşte dovedite, păreri personale de natură să lezeze, chiar şi pe plan diplomatic, numai, interesele generale, ei bine, atunci vă rog să-mi daţi voie să am reticenţe cu privire la binefacerile unui asemenea sistem de guvernământ.<br />
Este un lucru comun faptul că o monarhie ereditară şi constituţională previne riscul de a fi adus la conducerea statului o persoană despre care nu se poate şti cum va acţiona în asemenea calitate, tocmai pentru simplul fapt că monarhul, încă de la o vârstă fragedă, este educat să domnească ! REGELE DOMNEŞTE , NU GUVERNEAZĂ ! Şi va şti să facă acest lucru pentru că îi este destinat prin origine şi educaţie să o facă !<br />
Cele mai stabile ţări europene sunt monarhii. Exemplul Marii Britanii este edificator.<br />
Mi se va imputa că ignor Franţa sau Germania ! Să nu uităm, însă, că ambele ţări au fost nu numai regate ci chiar imperii. Şi să nu uităm că educaţia civică a poporelor respective s-a făcut în timp istoric, mult înainte ca ele să devină republici. Populaţia lor cultivă istoria, tradiţiile şi gloria trecutului şi nu-şi bate joc de înaintaşi.<br />
Despre Statele Unite ale Americii nu am prea multe de comentat. Aceste fost colonii ale Coroanei Britanice au o istorie relativ scurtă. Să nu uităm că n-au trecut decât cel mult 150 de ani de când legea se impunea, pe acele meleaguri, cu Colt-ul în mână ! Nivelul economic la care a ajuns acest popor eterogen şi puterea pe care o exercită la nivel mondial sunt elemente definitorii şi de neignorat dar, hai să o recunoaştem, chiar şi lui Grace Kelly nu i-a displăcut să devină principesă de Monaco !<br />
Revenind la stupoarea cu care am recepţionat discursul preşedintelui meu, ca român verde ce mă aflu, nu pot să închei decât zicându-i ( în gând, de, tot ca românul imparţial) :<b> "Cine te-a pus, băi, pe tine aici ?"</b><br />
<b> </b>Iar......Nenea Iancu, ricanând, va replica, în locul adrisantului cunoscut : <b>"BOBORUL !!"</b><br />
Tac şi înghit ! Asta-i DEMOCRAŢIA ROMÂNEASCĂ !Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-44866678466446863672011-08-03T17:03:00.001+03:002011-09-29T16:12:49.790+03:00Despre ....democraţie ! De câte ori vine vorba despre sentimentele republicane "seculare" ale unora dintre conaţionalii mei, nu pot să nu mă reîntorc cu gândul, involuntar, la Nenea Iancu şi la modalitatea prin care acesta a ironizat celebra "Republică" de la Ploieşti .<br />
Păi....hai să fim serioşi ! Românii republicani din convingere ??!! În condiţiile în care ISTORIA ne relatează o cu totul altă situaţiune ?!<br />
Pe vremea când Herodot îi numea pe geţi ca fiind "cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci", Darius I - regele Persiei- tocmai înregistra nereuşita sa expediţie de la nord de Istru. Era anul 514 î.e.n. Cei care ţineau piept năvălitorilor, pe aceste meleaguri, aveau organizare tribală. Aveau CĂPETENII. Una dintre ele, spre exemplu, se numea Dromihete şi acesta cam avea obiceiul să-l tot bată pe vecinul Lisimah, până când s-au încuscrit şi au restabilit frontiera pe Dunăre. Era anul 292 î.e.n iar povestea a spus-o Diodor din Sicilia.<br />
Mai târziu, Imperiul Roman cucereşte Peninsula Balcanică şi înfrânge puterea macedonenilor. Încep confruntări militare cu dacii, de la nord de Dunăre. Nici aceştia, ca să vezi, nu au fost vreodată organizaţi într-o formă republicană. Burebista, Dicomes, Scorillo, Decebal....nu au fost preşedinţi ! Ei erau REGI ! Primii numiţi astfel pe aici, pe la noi.<br />
După o vreme mai lungă, către finele secolului al X-lea, încheindu-se procesul de etnogeneză al limbii şi poporului român, aflăm din cronica "Gesta Hungarorum" despre existenţa unor anume Gelu, Glad sau Menomorut. Nici aceştia se pare că nu puteau să fie preşedinţi de vreme ce conduceau DUCATE !<br />
Ce să mai vorbim atunci despre fraţii Petru şi Asan sau despre urmaşul lor Ioniţă "Caloianul", care nici măcar nu s-au mulţumit să fie regi ?! Ei întemeiaseră un IMPERIU , e drept...româno-bulgar, pe la 1185 !<br />
În fine, Diploma Ioaniţilor, de la 1247, dată de Bela al IV-lea al Ungariei, ne vorbeşte despre VOIEVOZII Litovoi şi Seneslau, care conduceau formaţiuni statale româneşti. Formaţiuni unificate de către Basarab I ( 1310- 1353) sub denumirea de Ţara Românească !<br />
De atunci şi până la UNIREA de sub Cuza Vodă tot DOMNITORI au urcat pe tronul acestei ţări. Cu numele de Mircea, de Vlad, de Mihai, de Radu.....Niciodată preşedinţi ! La fel şi în Moldova, începând cu legendarul Dragoş Vodă, cu Bogdan I Descălecătorul, cu Alexandru cel Bun, cu Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Vasile Lupu.....<br />
Şi atunci ?????<br />
Cum se mai poate susţine azi aberaţia că românii ar fi avut, de secole, sentimente republicane ?<br />
Tocmai românii care, prin excelenţă, sunt de structură individualistă ! Românul nu are sentiment gregar. El nu se simte bine în colectivitate. Nu se realizează. Îmi place să cred despre modul de gândire al românului că : ..." binele meu şi binele tău pot însemna binele nostru.Împreună vom reuşi mai bine, dar....fiecare pentru sine, mai întâi !"<br />
În context, actul "revoluţionar" de la 30 decembrie 1947, prin care România devenea Republică....,aşa cum o cerea "de secole" poporul ,.. nu poate fi considerat decât tocmai o enormă manifestare de dispreţ faţă de sentimentele reale ale naţiunii pentru simplul motiv că aceasta nu a fost chemată să se pronunţe, eventual pe calea unui referendum. Actul abdicării în sine este, fără vreo putinţă de tăgadă, NUL DE DREPT, întrucât este de notorietate că voinţa Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României a fost viciată sub imperiul unui şantaj explicit şi sub protecţia implicită a unei anume forţe militare care, cu cinism, s-a declarat imparţială şi care a<br />
ţinut să aplaude......voinţa masselor largi populare, de la oraşe şi sate !!Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-88514372731162776792011-06-19T17:29:00.001+03:002011-06-19T17:29:09.507+03:00"Faţa ....lumii !!" Recent ( şi din întâmplare ) am dat peste copia unei scrisori ce o adresasem Profesorului care ne predase, cam prin 1952, noţiuni de CONSTITUŢIE.<br />
Domnia Sa, însoţit de către poetul Virgil Carianopol, venise la Turnu Măgurele pentru a avea o discuţie cu cititorii ultimului său volum de proză, denumit FAŢA LUMII. Evenimentul a avut loc în anul 1972 iar întâlnirea s-a desfăşurat în Sala Mare a Consiliului Popular. Mărturisesc că nu citisem, în prealabil, lucrarea (am cumpărat-o chiar atunci, de la un stand, din Hol) dar eram teribil de interesat să-mi revăd Dascălul, care fusese şi directorul Liceului Mixt, în perioada amintită. Îmi rămăsese în memorie prin eleganţa fizică şi arta expunerii materiei, care, ce e drept, era destul de aridă. Profesorul părăsise oraşul după moartea soţiei, tot profesoară, fusese o vreme inspector şcolar general iar apoi se stabilise în Capitală. Chiar eram nerăbdător să-l reascult. Sala era arhiplină. După ce autorul şi-a prezentat volumul, au urmat discuţii libere şi foarte variate, fără a se depăşi cadrul propus, respectiv : scriitorii, operele beletristice, curentele literare. Subiectele m-au învăluit, discursul Profesorului mi se părea cuceritor, toate bune până când El a intrat într-un fel de dispută cu un tinerel, ce îşi susţinea rezonabil o anume părere. Modul în care Scriitorul a înţeles să curme dialogul m-a intrigat, ba chiar, pot să spun, m-a dezamăgit. Nu-l cunoşteam atunci pe preopinent, care se prezentase a fi profesor de română. Pe vremea aceea, eu eram doar funcţionar de Bancă. Ajuns acasă, după ceva frământări, m-am decis să-i scriu Profesorului meu. Am făcut-o !<br />
Azi, am dat peste copia aceea îngălbenită.<br />
M-am hotărât să o "postez" pe Blog, pentru că.....nu de altceva.....eu, după o vreme, am ajuns Judecător.....mai apoi, cu riscurile de rigoare, m-am apucat să scriu, ba chiar să şi public câteva cărţi...iar "tinerelul necunoscut" a ajuns un Dascăl de mare valoare, Directorul aceluiaşi Liceu, Senator al României şi.....scriitor redutabil, cu peste douăzeci de titluri publicate !!!<br />
Despre <b>STELIAN PĂUN</b> , Istoria Literaturii Române nu prea a mai avut ce scrie !!<br />
Iar, despre <b>DUMITRU VASILE DELCEANU</b>, aceiaşi Istorie....precaută, a decis să nu rişte să pună punct relatărilor despre Opera unui <b>POET şi nu numai !</b><br />
<b><br />
</b><br />
<b> Iată "misiva :</b><br />
<b><br />
</b><br />
Stimate Domnule Profesor,<br />
Vă rog să-mi permiteţi să mă adresez pe această cale în virtutea unei situaţii de fapt cât şi a unui drept câştigat, acela de a vă fi fost elev.<br />
Sunt încă sub impresia întâlnirii cu Dvs. şi dacă declaraţia cu care a-ţi început discuţia a revelat sentimental emoţia Dvs, posibil reală, vă rog să mă credeţi că, în ce mă priveşte, emoţia a fost autentică şi deosebit de puternică.<br />
Am venit la întâlnire cu un vag sentiment de contravenient. Ea era organizată ca o discuţie între <b>scriitorul</b> Păun Stelian şi <b>cititorii</b> săi. Întrucât nu mă număram printre cei care citiseră deja <b>FAŢA LUMII</b> mă simţem, desigur, în culpă. Eu venisem să vă văd şi să vă ascult ! Să vă ascult, în special, căci nu se pot uita, cu uşurinţă, oamenii care te-au fermecat cândva. Nu vă mai văzusem de peste 18 ani.Am rămas încântat că puterea de fascinaţie a unei expuneri cursive, lexicul bogat, colorat, logica ideilor şi farmecul personal al oratorului nu scăzuse sub ani. Evident, după ce voi fi citit romanul Dvs., impresiile mele se vor consolida.<br />
Dacă mă hazardez să vă răpesc din timpul Dvs. preţios, o fac pentru a-mi exprima o nedumerire :<br />
Aţi apărut alături de distinsul dvs. coleg de breaslă, poetul Virgil Carianopol "bastionul clasicismului împotriva influienţelor dăunătoare ale modernismului", ale onirismului sau a altor asemenea curente înfierate şi de ultimele vederi ale idelogiei noastre de Partid.<br />
Aţi făcut acest lucru cu hotărârea la care vă obliga propria Dvs, poziţie.<br />
Ceea ce doresc să-l întreb, însă, pe acela cu care, în 1952, am descifrat principiile de bază ale legalităţii, este dacă <b>dreptul de opinie</b>, de liberă exprimare verbală sau scrisă, în măsura în care nu devine o instigare la acţiuni contrare intereselor de Stat, este sau nu <b>un drept constituţional.</b><br />
Mă refer la faptul că intervenţia, la un anume moment, venită din partea acelui<i> profesor de română</i> a fost obturată inexplicabil pentru mine. O explicaţie ar putea să rezide în faptul că vorbitorul ar fi putut, prin intervenţia sa, să umbrească impresia lăsată sălii de discursul Dvs. şi al poetului.<br />
Reţin însă esenţa susţinerilor acelui interveninet şi anume că : "<b>ar trebui să se lase deschise aprecierilor publicului cititor caracterizarea curentelor literare..."</b><br />
<b> </b>Personal nu mă consider un fervent susţinător al rimei albe, al ermetismului sau, şi mai trist, al unor creaţii care....nu-mi spun nimic ! Rămân adeptul creaţiilor capabile să emoţioneze, a melodiei versurilor inspirate sau a acelor imagini poetice în proză.<br />
Consider că nu se poate, însă, să se condamne ceea ce nu se cunoaşte pe deplin. Pentru a combate un adversar, pentru a-l putea înfrânge, cu propriile-i arme, trebuie ca acestea să fie cunoscute. Iar marea masă a cititorilor nu este în posesia acelor "arme" ! Pentru a fi un ateu veritabil nu cred că este suficient să parcurgi filosofia marxistă. Personal cred că Voltaire citise aprofundat Biblia mai înainte de a-i fi declarat război !<br />
Chiar maestrul lirismului, Virgil Carianopol, ne-a declarat că s-a situat pe baricada adevăratei poezii după o experienţă personală, de circa 10 ani, în tabăra adversă. Ascendentul său constă, după părerea mea, în faptul că a avut posibilitatea de a alege. De altfel, aşa cum în viaţa politică noi ducem o înţeleaptă convieţuire paşnică cu state ale căror ideologii şi mod de viaţă diferă substanţial de al nostru, lăsând ca timpul să acţioneze conform dialecticii materialiste, de ce să nu lăsăm să trăiască alături curente literare diferite ?!<br />
Polemica naşte adevăr, chiar dacă, la un moment dat, am fi tentaţi să-l dividem solomonian. Poporul nostru este un nesecat tezaur de bună cuviinţă şi de dreaptă judecată. Înfruntarea deschisă dintre curente ar spori anecdotica, ar trezi epigrama, ar descreţi frunţile.<br />
<b>De ce să sugerăm sau, şi mai grav, să impunem o părere ?</b><br />
Pe undeva ar aduce cu un viol moral, cerebral.<br />
V-aţi exprimat că eroul Dvs., Anton Dumbravă, comunist-om, aşa cum l-aţi descris şi cum a fost caracterizat şi de către critică, nu a putut să se nască- ca erou literar- decât atunci când conjunctura social politică i-a permis să irumpă din tiparele "eroului pozitiv" şi să ia înfăţişare umană.<br />
Implicit, a-ţi divulgat faptul că i-aţi purtat paternitatea de-a lungul vremii, oprit fiind, la un moment dat, să-i daţi viaţă. Ce aţi simţit atunci când ştiaţi că romanul nu se va publica decât dacă cutare sau cutare erou este "pe linie", fără lipsuri, fără şovăieli, mereu pe aceiaşi linie ascendentă, ascuţită....ca lupta de clasă ?<br />
De ce atunci, dacă răspunsul Dvs. va fi cel pe care îl reclamă logica, v-aţi opus <b>înfruntării între curente</b> şi , deci, libertăţii de creaţie, teză, de altfel, susţinută şi de către respectivul profesor de română care a făcut, poate inoportun, gestul de a mai vorbi după ce Dvs. se părea că sunteţi pe cale să închideţi, apoteotic, întâlnirea cu cititorii ?!<br />
Întrucât nu m-am gândit, până acum, decât la plăcerea solitară pe care o simţi la terminarea vreunei lucrări literare, vă promit că voi lua în seamă îndemnul Dvs. ,adresat mai cu seamă "tinerelor condee", de a scrie, pentru că trăiesc timpuri în care o pot face şi , deşi am deja 34 de ani, voi încerca să materializez acel îndemn.<br />
Rămân al Dvs. devotat auditor, fost elev şi, cu siguranţă, viitor cititor.<br />
Valeriu Ion Găgiulescu<br />
...............................................................................................................................................................................<b>P.S. Până în prezent nu am primit vreun răspuns la scrisoarea de faţă, iar, după câte ştiu, Domnul Profesor, Stelian Păun , oarece rudenie prin alianţă cu Zaharia Stancu, ar fi trecut spre cele veşnice !</b><br />
Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-83763961724205854642011-06-16T20:40:00.001+03:002011-06-18T11:55:12.599+03:00"CELEBRITĂŢI DIN NEGURA UITĂRII" de prof.Ion.C Hiru ; note de lectorSe zice că până şi drumul spre Iad ar fi pavat cu bune intenţii ! Desigur, zicala are ascuţişul îndreptat, în special, către cei care îşi tot propun să facă faptele cele bune şi, din varii motive, tot nu reuşesc. Ei bine, dar atunci, drumul spre Rai oare cu ce o fi pavat ?! Eu cred că nu poate fi pavat decât cu SUFLETE . Cu suflete alese, bun înţeles. Mă aflu printre fericiţii care, în cursul desfăşurării firului existenţei au întâlnit asemenea pietre rare. Una dintre ele, una dintre "Pietrele Doamnei", se numeşte Ion. Patronimic scump unui popor ortodox, creştinat cu mult înainte de a fi fost "colonizat" de către expediţionarii trimişi de conaţionalii primului Papă crucificat ! Ioan, ultima mare personalitate a Vechiului Testament şi, totodată, prima mare personalitate a Noului Testament. Ioan, înainte mergătorul şi vestitorul Timpului Nou ! Graţia Divină şi fericita alegere a părinţilor săi, în clipa în care s-au decis să-şi boteze astfel urmaşul, l-au înzestrat pe acest ION cu haruri.<br />
Aşa încât, cel care, în 2005, ne-a convins că <b> O VIAŢĂ PRIVITĂ DIN BALCON</b> nu este o viaţă oarecare ci numai viaţa dăruită locului de baştină, a locului de <b>acasă</b>, "pe prispa cu miros de dalbe şi muşcate, în mireasma busuiocului din aghiasma de sub candela copilăriei, mereu aprinsă, aşezată sub icoana Maicii Domnului, demonstrează, fără dar şi poate, că este plin de har. Principalul har al profesorului Ion C. Hiru este devotamentul fără de margini pentru locul său de naştere, DOMNEŞTI, sat în istorie, viitor oraş, localitate binecuvântată de Dumnezeu, "picior de plai", ţinut al muşcelelor ocrotite de steiurile Făgăraşilor, localitate aflată " ad mediam" între cele două vechi Scaune Domneşti ale Basarabilor, Curtea de Argeş şi Câmpulung Muscel.<br />
Sunt oameni care îşi doresc şi oameni care înfăptuiesc. Ion C. Hiru este un ales. El a înfăptuit multe dintre cele ce şi-a dorit. În primul rând, şi-a ales o carieră de dascăl pentru a dărui, în mod calificat, din ştiinţa sa şi din prea plinul inimii sale, cunoaşterea corectă a limbii şi literaturii româneşti. Cartea pentru învăţarea gramaticii <b>"Limba noastră cea română",</b> publicată în 2008, la Iaşi, cât şi cele <b>"500 de erori de exprimare" (</b>lucrare în colaborare cu Dl.Silviu Constantinescu) sunt doar două exemple....tipărite ! Căci opera sa de răspândirea ştiinţei şi culturii a început cu mult mai înainte şi a ţinut, practic, toată viaţa sa profesională. Căci a fi cândva director de Cămin Cultural nu este o treabă oarecare, dacă vrei să o faci aşa cum trebuie. Şi Profesorul a demonstrat cum se face această activitate, chiar în condiţiile în care "Cultura" părea să fie "impusă" !! Rezultatele au fost pe măsură, după cum dovedesc chiar publicaţiile acelor timpuri. Dar ca să faci să fie <b>VIE,</b> funcţională, o Fundaţie culturală în vremurile contemporane, vremuri în care valorile perene ale artei şi culturii par sufocate de goana nesăbuită după valorile materiale, după câştigul obţinut cu orice preţ şi prin orice mijloace, de cele mai multe ori cel puţin ilicite, când sensibilităţi şi trăiri autentice sunt copleşite de marasmul triumfalist al nonvalorilor, ei bine, ca să aduni în jurul tău persoane şi personalităţi şi să deschizi conaţionalilor calea către exprimarea, la un nivel înalt, a ideilor şi idealurilor, prin editarea unei publicaţii <b>VII, a </b>unei Reviste prestigioase ,pentru a face ca Domneşti-ul să fie un real focar de cultură, nu este la îndemâna oricui. Dinamic, ardent, cu o nedisimulată dorinţă de a cunoaşte oameni noi, oameni cărora să le împărtăşească din gândurile sale, din aspiraţiile sale, oameni cărora să le facă cunoscut, în deosebi, Domneştiul şi Domnişanii, profesorul Hiru mi-a apărut în viaţă printr-o fericită împrejurare, fiindu-i prezentat de un prieten comun, pictorul Aurel Ioan Gârjoabă. Aflând de la acesta că eu am scris un roman a cărui acţiune se desfăşura şi la Nucşoara, Ion C.Hiru nu a ezitat nici un moment pentru a-mi propune să "lansez" lucrarea la Domneşti. Minunea s-a petrecut în zi mare, de Înălţare, la 17 mai 2007 . De atunci, am revenit ,de câte ori am avut ocazia, iar cuvintele sunt palide pentru a descrie felul în care m-am simţit în mijlocul concetăţenilor săi. Am păstrat oarece legături şi, relativ recent, profesorul mi-a destăinuit că are de gând să scrie o carte despre "români uitaţi sub vremuri". Mi s-a părut o temă originală, atractivă, ba chiar mi-am propus să-i trimit şi eu ceva subiecte. Până să mă decid, până să le caut....uite : ieri am primit volumul gata tipărit ! Ăsta e personajul, dom'le ! Acesta este domnul Hiru ! Cum face, ce face, nu ştiu, dar când zice că face, face şi te şi miri când l-a făcut ! Bineînţeles că, aşa cum fac deobicei, împătimit fiind de magia cuvântului scris, n-am lăsat cartea din mână până n-am răzbit-o ! De sigur, o voi relua pe îndelete. Căci este structurată enciclopedic, ca un dicţionar. Mereu, având-o la îndemână, poţi susţine o conversaţie despre subiectele antamate. E mare lucru ! Dar mare lucru a fost Ideea ! Ideea de a şterge praful aşternut, cel mai des nedrept, peste oameni, peste destine. Ideea de a reda contemporanilor imaginea celor ce au însemnat ceva. Iar felul aleatoriu în care autorul a găsit cu cale să-şi aleagă personajele este, de asemeni inedit. Să pui pe savantul Paulescu lângă Titi Boldescu, omul care frânge fierul ; pe Şerban Cioculescu, bunăoară, lângă Gogea Mitu, glumă a naturii, asta, da. Asta e ceva cu totul nou. Nou, interesant şi atrăgător. Tocmai eterogenitatea surprinde, fără a şoca. Lectura este agreabilă şi prin naturalul care se desprinde din fiecare portret creionat. Respectând, ca un profesionist ce se află, dreptul de autor al fiecărui alt semnatar al acelor portrete şi intervenind personal doar atunci când a simţit că este nevoie de o oarecare completare, Ion C. Hiru apare dezarmant de sincer când se prezintă pe sine. Nu este infatuat şi nu găseşte cu cale să se încununeze cu merite pe care crede că nu le-ar avea. Nici măcar nu se bate cu pumnul în piept că ar fi <b>prozator !</b> El, cu o modestie rar întâlnită, zice, spre exemplu : " <b>Nu am fost un student strălucit, dar nici n-am fost în coada eşalonului 1966 al Institutului piteştean, blindat cu somităţi ale învăţământului academic românesc....."</b> (pag.454, completare la articolul dl. Dejanu despre Gabriel Ţepelea) , pentru a expune cu altă ocazie (pag.319) un dialog între Domnia sa şi Profesorul Alexandru Piru, <b>"idolul meu" </b>:<br />
"-Ştii, Ioane, ce deosebire este între noi ? _Nu ştiu, domnule profesor,dar oricum este destul de mare, aproape că refuz să mă gândesc asupra acestei probleme. _<b>Nu, domnule e chiar mică, e de o singură literă...eu,Piru...tu, Hiru !! "</b><br />
Dar cea mai sigură dovadă a bunei credinţe, a verticalităţii autorului, a nevoii sale imperioase de a spune adevărul este dată de includerea în galeria portretelor a unor persoane care reprezentau ,la un moment dat, imaginea Puterii ! Mi se pare un lucru de esenţă. Istoria se face de contemporani şi se scrie de către urmaşi. Ca atare, autorul, vrea să prezinte o istorie adevărată. Fără patimă, fără judecăţi de valoare încărcate de subiectivism. Şi, pentru că nu se pot şterge din Istorie 80 de ani de monarhie sau 50 de ani de comunism, el alătură Principesei Ileana pe Constantin Doncea ! Mai mult, pentru că a şi avut ocazia să-l cunoască personal pe acest comunist de frunte, ilegalist, luptător în Războiul Civil din Spania din 1936, primar, demolator al unor cartiere insalubre din Bucureşti, opozant al lui Gheorghiu-Dej, ni-l prezintă aşa cum foarte puţini şi l-ar fi putut închipui. Nu neaparat pentru că a dispus să se aducă la Domneşti oarece materiale de construcţie deficitare, atunci când a fost solicitat...."pe uşa din dos", realizând pe loc oportunitatea cererii,ci, mai ales pentru că l-a prezentat dând o lecţie de viaţă unor cantonieri, ce nu-şi făcuseră datoria, ordonându-le să meargă pe jos de la Piteşti la Topana, după ce le spusese, cu umor acid, : " Băi, să-mi aduceţi 5 grame de sudoare de cantonier, pentru că aceea, alături de cea a miliţianului comunal, e cea mai bună trataţie a cancerului !!!!"<br />
Profesorul de româneşte adoptă, deliberat, un stil curgător, simplu, sincer, deschis. Nu caută, deşi ştiu bine cam de câte "carate" este, să epateze. Oricând ar putea să semneze un roman. Are imaginaţia necesară, cultura potrivită şi posibilitatea de a crea personaje. Nu o face ! El scrie <b>VIAŢA !</b> A sa, a altora. Ştie ce face. Pentru ca deliciile cititorilor să fie împlinite lasă pe seama altui profesor realizarea lecturilor adresate inimii ! Nu un oarecare profesor. Nu ! Ci tocmai ginerelui său <b>George Baciu !</b> Poet de o sensibilitate rară şi prozator îndemânatic. Ambii fac un tot unitar pentru a "şlefui" "<b>PIETRELE DOAMNEI" !</b> Puterea profesorului Ion C. Hiru este multiplicată de simbioza realizată prin această uniune, binecuvântată de Cel Atot Puternic. Mai rar mi-a fost dat să văd ce pot face doi oameni care se regăsesc pe aceiaşi lungime de undă. Mai ales în condiţiile concrete ale existenţei lor contemporane. Mai ales când <b>ION</b> spune, în această carte, despre el că......"de fapt, eu n-am fost decât un profesor rural" !!!!<br />
Doamne, oare de ce nu se găsesc mai mulţi care să poată gândi, dar, mai ales, să poată trăi astfel !<br />
Urez autorului neastâmpăr veşnic, putere de muncă şi sănătate pentru că sunt încredinţat că surprizele nu vor întârzia să apară.Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-64248018938216260612011-05-01T10:37:00.000+03:002011-05-01T10:37:56.728+03:00REVOLUŢIE...EVOLUŢIE....INVOLUŢIE ...??!!!Uite ! Am ajuns să-mi deschid şi eu un BLOG pe Internet !!<br />
Mi-am postat câteva poezii, câteva eseuri şi câteva schiţe.Ce să zic...după cei cinci ani de lucru la computer, timp în care am scris şapte cărţi, dintre care trei sunt deja tipărite iar una este trimisă la editură, faptul în sine mi se pare normal. Ba chiar cred că ar fi trebuit să mă decid ca metoda de comunicare să o fi iniţiat mai din timp.<br />
Uimitor pentru mine este cum şi cât de departe ( şi chiar atât de repede) a ajuns ştiinţa pentru ca , în durata de viaţă a unei generaţii, a generaţiei mele, desigur, să se poată beneficia de posibilitatea de a te face cunoscut LUMII ÎNTREGI, în condiţiile în care ştiu bine că primele litere le-am scris cu condeiul de piatră pe o tăbliţă de ardezie, în clasa I-a primară. În condiţiile în care am terminat liceul scriind cu tocul cu peniţă iar stiloul l-am dobândit abia la şcoala postliceală ! Când în liceu am citit la lampa cu petrol, nr.12 !, şi când emisiunea postului de radio Bucureşti am auzit-o la căştile aparatului cu cristal de galenă ! Aparat despre care noua generaţie mai mult ca sigur că nici nu a auzit ! Ei bine, era vorba de un sistem de recepţie format dintr-un arc care se mişca pe suprafaţa unui cristal de sulfat de plumb până se prindea un post de emisie ; acesta ar fi fost condesatorul variabil, chipurile ; erau şi două căşti simple, pe post de receptor dar toată treaba o realiza antena exterioară, din sârmă de cupru, care trebuia să aibă minimum 30 de metri lungime, o pantă bună, cu coborârea relativ scurtă şi cu izolatori perfecţi, din porţelan, la capetele de ancorare, să fi fost destul de înaltă şi degajată de obstacole care ar fi obturat recepţia. Nu exista un consum de energie ! Antena capta undele radio, doar pe frecvenţele de unde lungi, nici vorbă de UKW !! Iar primele emisiuni experimentale ale postului de televiziune Bucureşti , din vara lui 1956, le-am urmărit pe ecranul unui televizor sovietic "Rubin" expus în vitrinele unui magazin de lângă Circul Krateyl, ce era situat pe locul unde se află azi Teatrul Naţional !<br />
Televizor în casă am avut abia la Revelionul din 1968, pentru că nu se mai putea să tot mergi în vizită pe la cei dotaţi cu asemenea aparat, când săptămânal TREBUIA să urmăreşti " Forsyte Saga", cel mai reuşit serial şi cea mai reuşită transpunere cinematografică a unui roman fluviu ! Am fost teribil de mândru când, în septembrie 1962, la botezul fiicei mele, am cumpărat un pick-up Tesla iar magnetofonul Maiak l-am procurat când ea era deja studentă !! Am lucrat la maşina de scris, ca funcţionar de bancă, iar frecventele socoteli se făceau la un fel de "râşniţă", aşa zisa maşină de calcul FACIT, strămoaşa calculatoarelor de azi ! Am apucat, desigur, şi ABACUL, un socotitor cu bile, foarte sigur şi eficient, întemeiat pe ordinea numerelor...unităţi...zeci....sute...etc., fiecare cu rândul său...E-hei !!...parcă nici nu-mi vine să cred când văd cum se lucrează azi în contabilitate !! Apoi..., ca avocat, mi-am procurat o maşină de scris OLIVETTI....cică electrică (!), schimba singură rândul....progres...ce mai !<br />
<div style="text-align: left;">După pensionare, am ajuns să iau computer personal. Am vrut să fie un fel de maşină de scris, ceva mai evoluată ! Încet, încet...i-am descoperit tainele. Sigur, la început, mă ofensa "agrafa" care se tot îndoia, sau "căţelul" ce parcă îmi râdea în nas ! Apoi...mi-a plăcut...scriam...iniţializam pagina după cheful meu....ascultam concomitent muzică bună, ambientală.... Şi a venit INTERNETUL ! Retrăiesc viaţa....Chem prin Google orice informaţie din trecut....artişti...cântăreţi...oameni politici...imagini din mediul geografic, istoric,....totul, totul este iarăşi viu, aşa cum l-am trăit, cum l-am văzut, auzit, perceput. Extraordinar ! Spaţiu- Timp- Viteză...comprimare...nu poţi să îmbătrâneşti ! Trebuie să fii în pas cu NOUL.... altfel nu exişti !</div><div style="text-align: left;"> Dar.....această revoluţie tehnică, această evoluţie a ştiinţei are preţul ei !</div><div style="text-align: left;">Preţul se numeşte ÎNSINGURARE şi este dat de obişnuinţa de a nu te mai "deslipi" de computer !!!</div><div style="text-align: left;">Paradoxal....cu cât posibilitatea de a comunica devine mai rapidă şi mai eficientă, cu atât trăirea sentimentelor se realizează mai dificil ! Pentru că VIRTUAL nu însemnează REAL !! Noi, cei care am fost absorbiţi de mersul vieţii şi aduşi în faţa realităţii contemporane, nu putem să nu încercăm o cinstită nostalgie atunci când ne reamintim de emoţia cu care aşteptam poştaşul ! Răspunsul scris manual pe suport de hârtie la scrisoarea prin care tu îţi comunicasei gândurile şi trăirile ! Miracolul şi magia cuvântului scris ! Intimitatea comunicării între două persoane care simţeau la fel ! Nu exhibarea trăirii în spaţiul public şi virtual. Nu ascunderea sub pseudonime ! De altfel, genul epistolar a făcut cândva epocă ! Celebrele "scrisori" ale lui Ion Ghica sunt adevărate enciclopedii.... O tempora !</div><div style="text-align: left;">Realizez că nu există cale de întoarcere şi că nu se mai poate fără să stăpâneşti tehnica IT....dar.....mi-e dor de comunicare directă....personală . Aş vrea să cred că "evoluţia" nu a dus la " involuţia" raporturilor fireşti între oameni, sub aspect afectiv, desigur, dar.. chiar şi într-o comunitate restrânsă, de felul acelor târguri patriarhale, tot mai mulţi par să se înstrăineze, să se însingureze, să se retragă în faţa unui ecran în loc să caute să se găsească pentru a comunica, cu căldura sufletului şi nicidecum prin intermediul posibilităţilor tehnicii de vârf ! Mare păcat !</div>Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-85488461288504482832011-04-19T13:25:00.000+03:002011-04-19T13:25:39.920+03:00Eu cred...De Paşte<br />
Mă simt, iar, copil.<br />
Renaşte<br />
În mine gândul subtil :<br />
"Pastorul a devenit MIEL !"<br />
Îmi strunesc, iar, durerea,<br />
Mă afund în mister<br />
Şi aştept Învierea<br />
Promisă de EL !<br />
<br />
În jur<br />
S-a trezit totul la viaţă...<br />
Fără cusur<br />
Zambila podoaba-şi răsfaţă.<br />
"Orice e viu vrea să trăiască !"<br />
Ouăle încondeiate, roşii<br />
(sau verzi) te-mbie să crezi<br />
În ce-au crezut moşii...<br />
Şi bine miroase a pască !<br />
<br />
A revenit<br />
Sărbătoarea cea mare ;<br />
Ia a sosit<br />
Clipa de înfiorare :<br />
"A Înviat Domnul ! Cinstiţi-L popoare !"<br />
S-a întrupat lumina cea lină<br />
Şi moartea a călcat<br />
Prin credinţă deplină...<br />
"Eu cred în IUBIRE, eu cred în IERTARE !"Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1480616292693785738.post-60414225999426308072011-03-23T09:35:00.000+02:002011-03-23T09:35:55.312+02:00VISAm visat frumos, iubito,<br />
Te-am visat pe tine, vie...<br />
Eram împreună într-o<br />
Clipă de euforie.<br />
<br />
Erai ca pe-atunci, e-hei,<br />
Plină de căldură,<br />
Miroseai a flori de tei,<br />
Aveai în obraji răsură<br />
<br />
Şi-ai vorbit, cu voce joasă,<br />
Doară vorbe de iubire...<br />
Doamne, cât eşti de frumoasă,<br />
Chiar şi-aşa...în amintire !Găgiulescuhttp://www.blogger.com/profile/04550276885868949803noreply@blogger.com0