duminică, 12 iulie 2015
miercuri, 20 august 2014
Confesiuni: Momentul Eu-lui propriu
.. BALADA DACIEI.....BĂTRÂNE
Trecut-au douăzeci de ani în zbor...
-”Ce-i pentru TIMP ? E doar fărâmă”
Dar au lăsat și bucurii și clipe care dor
Și...ce e drept....și-o antică mașină !
Când am luat-o eram chiar mulțumit
(Că doară Dacia nu e Trabant și nici Lăstun)
Pe unde am colindat e mult de povestit
De-ar fi ca toate isprăvile s-adun .
Ce rost să pomenesc de calul nărăvaș
Ce-a încălicat-o la un început de an ?
Mai bine amintesc că nepoțica-îngeraș-
A cam crescut cu EA, pân-s-o cârmească din volan !
E adevărat că tabla-i ruginită, făr-de leac
Și-i face față doar vopseaua ; dară motorul toarce
Și consumu-i bun iar cu așa frâne nu dai în copac.
Așa că...n-o las ! Oricum alta...”mama nu mai face !”
Acum, la ceas aniversar de dobândire,
Constat că merge încă biata bătrânică :
Recent a fost la Bâlea Lac ! E de uimire ?
Nu ! Că-i condusă tot de VIG, cel fără frică !
Trecut-au douăzeci de ani în zbor...
-”Ce-i pentru TIMP ? E doar fărâmă”
Dar au lăsat și bucurii și clipe care dor
Și...ce e drept....și-o antică mașină !
Când am luat-o eram chiar mulțumit
(Că doară Dacia nu e Trabant și nici Lăstun)
Pe unde am colindat e mult de povestit
De-ar fi ca toate isprăvile s-adun .
Ce rost să pomenesc de calul nărăvaș
Ce-a încălicat-o la un început de an ?
Mai bine amintesc că nepoțica-îngeraș-
A cam crescut cu EA, pân-s-o cârmească din volan !
E adevărat că tabla-i ruginită, făr-de leac
Și-i face față doar vopseaua ; dară motorul toarce
Și consumu-i bun iar cu așa frâne nu dai în copac.
Așa că...n-o las ! Oricum alta...”mama nu mai face !”
Acum, la ceas aniversar de dobândire,
Constat că merge încă biata bătrânică :
Recent a fost la Bâlea Lac ! E de uimire ?
Nu ! Că-i condusă tot de VIG, cel fără frică !
marți, 29 mai 2012
Momentul Eu-lui propriu
NOTE DE LECTURĂ
Am primit recent, de la un bun amic, un volum de poezie. Amicul, publicist recunoscut, critic literar şi muzical redutabil, m-a rugat să citesc pre şi postfaţa volumului abia după ce voi fi luat cunoştinţă de conţinut pentru ca nu care cumva să fiu influenţat atunci când îmi voi exprima părerea care mi se şi cerea. Aşa am şi făcut, mai ales că aşa o şi cam fac îndeobşte.
Ce să zic ? Hai să mă fac că nu cunosc persoana care a scris cartea, că nu-i ştiu ocupaţia, vârsta, preocupările, ba nici chiar sexul şi să pornim de la titlul incitant :
" MOMENTUL EU-LUI PROPRIU" !
Eii ! Nu-i aşa că trezeşte interes ? Ce-o fi, frate, cu "EU-l" ăsta ? Ce-o avea el atât de "PROPRIU" faţă de "eu-l" meu sau alte....Eu-ri ?!! Şi, mai ales, ce se poate întâmpla cu el la un anume "MOMENT" .
Şi am pornit să frunzăresc cartea.....Mie aşa îmi place : După ce o cântăresc în mână, după ce îmi satur ochii de noutatea desenelor de pe copertă, după ce îmi satisfac senzaţia aproape perversă de a mirosi foile proaspăt ieşite de sub tipar, după ce mă uit, fugitiv, la caracterele literelor şi la calitatea hârtiei, tot în fugă şi la tabla de materii, respectiv la titlurile poeziilor, care, între noi fie vorba, contează teribil, ei, abia după aceea încep să citesc.... câte o strofă de aici, câte un vers de colo, mă îmbăt de inedit şi mă înfiorez de frumos. Vaai, nici nu ştiţi ce pierdeţi, dragi cititori "on-line" şi pătrunşi de IT, dacă renunţaţi definitiv la magia cuvântului tipărit. Să sperăm că generaţia Gutenberg nu va dispare curând sau nu va fi, Doamne-fereşte, ..."dilită"...( prin acţionarea, desigur, a tastei DELETE !!)
Revin apoi, o iau de la capăt, poezie cu poezie. Asta înseamnă panoramare. Am survolat, cum s-ar zice arealul de subiecte propuse de către autor. Iar revin, iar o iau de la capăt. Prima poezie. Strofă cu strofă, vers cu vers. Următoarea...tot aşa. Şi tot aşa, până când am parcurs ultima poezie, am închis cartea, am căzut pe gânduri.....am stat, am tot stat....am reflectat ( prima impresie uneori poate fi ca primul uper-cut primit într-o luptă decisivă ), m-am recules şi....hai, din nou, la o lectură atentă, şi mai atentă.
Eu nu am o pregătire de specialitate în domeniu. Pot comite erori grosolane dacă m-aş încumeta să tratez lucrarea de faţă cu mijloacele unui critic literar. Nici nu le cunosc în profunzime. De aceea nici nu am să încerc să încadrez volumul într-un anumit gen sau curent literar, să fac caz de construcţii de versuri împerecheate sau îmbrăţişate, de proozodie, sau de mesaje sau trăiri absconse, chestii care-l fac, uneori, pe autor să rămână, chipurile, dator criticului şi să-i mulţumească pentru că acesta i le-ar fi relevat !
Nu. Eu sunt doar un cititor împătimit care,de peste 65 de ani, nu concepe să treacă o zi fără de lectură. În special beletristică. Când nu am noutăţi, recitesc. Şi o fac, de fiecare dată, cu emoţia primară. Am, ca atare, experienţă şi acumulări în această calitate. Dar.....n-am rezistat tentaţiilor şi m-am apucat şi eu să-mi aştern pe hârtie gânduri, trăiri, vise,amintiri....astfel încât am ajuns să figurez şi în DICŢIONARUL SCRIITORILOR BRĂILENI. De !, fiecare cu păcatele lui !
Ei ! Am închis cartea şi mi-am zis : " Oare, dacă aş fi găsit eu un anume carnet care să fi conţinut poeziile abia citite şi din acel carnet nu s-ar fi putut afla cine este autorul, tot aşa m-aş fi comportat ?"
Pentru că....şi acum abia vă dezvălui SURPRIZA : volumul este O P E R A unei fiinţe minore. Minore prin vârstă ! Este chiar fiica amicului meu, se numeşte I R I N A A N G H E L şi este elevă în clasa a VII-a !!!
Poezia Irinei, în schimb, nu are vârstă ! Ceva, ceva se întâmplă cu cei ce ne urmează. Categoric.
Hai să lăsăm motivaţia legată de instrucţie şi instrucţia legată de progresul ştiinţelor. Nu cantitatea de informaţie şi facilitatea cu care ea ajunge la îndemâna celor interesaţi poate contribui esenţial la spiritualitate. Nici vorbă. Desigur că genele au rolul şi rostul lor în formarea intelectului şi nu numai. Dar fiorul poetic ? Pot ambii bunici paterni, ca filologi , ca oameni care au format plămada umană, care au instruit generaţii după generaţii în spiritul umanist şi al dragostei pentru cultură să se simtă "autori morali" ai "isprăvilor poetice" ale nepoatei ? Mă îndoiesc că ar admite ipoteza. Pot părinţii , ca medici remarcabili, ca intelectuali de marcă, să-şi afirme contribuţia la formarea orizontului poetic personal al autoarei ? Mă îndoiesc că ar face-o. Este adevărat că Irinei i s-a inoculat, de la o vârstă fragedă, gustul pentru frumos. A trăit în lumea muzicii de calitate şi a lecturilor potrivite, dintotdeauna. A fost urmărită, îndrumată şi încurajată. I s-au recunoscut exact acele capacităţi spre care ea avea o aplecare naturală. A obţinut succese notorii, încă de la grădiniţă. Este laureată a unor concursuri de muzică şi de literatură. Şi.....acestea sunt abia zorile !!
Dar, pentru ca să pot să susţin afirmaţia anterioară, în sensul perenităţii şi atemporalităţii scrierilor autoarei, trebuie să subliniez că acestea nu ar fi fost posibile decât în condiţia în care Irinei i s-ar fi revelat Îngerul ! CREAŢIA nu poate aparţine decât CREATORULUI ! Şi Acesta lucrează prin mijloace uneori surprinzătoare, necunoscute sau nebănuite. Alesul sau aleasa Sa este INSPIRATĂ ! Abia atunci apar opere sau lucrări, uneori nepieritoare. Cel care le înfăptuieşte este AUTOR ! Irina Anghel este autoare !
De aceea vârsta ei nu are relevanţă. Ea scrie ce simte şi comunică trăirile sale cu o uşurinţă de neexplicat emoţionând cititorii de toate vârstele.
Lirica sa nu este, aşa cum s-ar părea, la o lectură neatentă, o poezie erotică. Poate că nici, exclusiv, o poezie despre Iubire. Iubirea este un substantiv apt pentru a primi plural. Iubirile pot fi multe şi diferite. DRAGOSTEA, însă, este unică ! A o pune la plural mi se pare o disonanţă. Nu mi-ar suna bine.
Desigur, unele dintre poezii par a fi adresate unei Iubiri neîmplinite sau care nu ar fi meritat reciprocitate totală. Dar, sper să nu mă înşel, Irina ne întinde o cursă şi ne face să ne credem părtaşi ai unor sentimente lezate de o lipsă de reciprocitate în desfăşurarea acelor atât de frumoase ( şi..Doamne..atât de îndepărtate pentru mine ) poveşti de iubire incipientă, de emoţii juvenile, de petale de mac sau de puf de păpădie. Nuuu! Irina are un plan cu bătaie mult mai lungă ! Este chiar de remarcat că majoritatea poeziilor sale par a fi concepute de o persoană asexuată ( ca îngerii, după Andrei Pleşu, spre exemplu) de vreme ce acele poezii nu-şi scad deloc, dar chiar deloc,calitatea în situaţia în care s-ar înlocui genul feminin cu cel masculin al eroinei puse să-şi dezvăluie simţirea.
Irina scrie despre DRAGOSTE dar o face de parcă ar trata sintagma în manieră filozofică. Mă înfior la gândul că o persoană la vârsta ei şi cu experienţa de viaţă normală pe care a trăit-o până acum ar putea să o facă deliberat. Aş prefera să cred că "îngerul a strigat !" . Pentru că altfel s-ar putea vorbi despre o genialitate ( care genii se ştiu că nu au vârstă !) iar acest lucru chiar că nu ştiu dacă ar fi de pus în discuţie.
Vocabularul amplu al autoarei, lexicul folosit pentru a îmbrăca idei de o profunzime nebănuită nu este propriu oricui. Mai cu seamă la vârsta poetei. Dar esenţa mesajelor transmise este cu siguranţă " erga omnes " ! Dar, atenţie !!, mesajele par a fi adresate mai ale adulţilor !!Celor ce au o bogată experienţă de viaţă, trăiri complexe, suferinţe şi bucurii multiple, celor ce au înfruntat sau au de înfruntat VIAŢA, aşa cum este ea şi nicidecum aşa cum ar fi putut să şi-o reprezinte, chiar prin lecturi bogate, o fiinţă de 14 ani !
Păi, credeţi că poeta, care este " o lacrimă pe geana unui Dumnezeu " ( "Uităm..." , pag. 15) poate fără intervenţie Divină să afirme nonşalant că : " Ne e teamă să recunoaştem că ne-am pierdut ! " ( ibidem) ?
"Să urlăm !", ne spune Irina, în aceiaşi poezie. Să urlăm şi să nu ne mai ascundem după minciună, după falsitate, după ipocrizie. Să redevenim oameni oneşti şi să căutăm Adevărul ! Pentru că altfel, când...:"Noaptea moare sub foc şi lumină..." ...nimeni nu va vedea cum "Crucea s-a arătat în foc!" ( Sfânt, pag.31)
"Eu...sunt doar umbra mea / Lumea mea, acum, e închisă/..." (Momentul eu-lui propriu, pag.55)
dar ( Se aude , pag.61 ) se aude că va veni ,în curând, primăvara şi că omul va compune doar vers de iubire, că va pluti pe frunze de nufăr, că va visa din nou, cu ochii la soare şi că va crede din nou în NEMURIRE !!
Poezia Irinei Anghel nu este descurajantă, nu este pesimistă de vreme ce chiar în (Atingerea întunericului" , pag.63) condiţii de îndepărtare ea simte "răsuflarea prin gând" , simte îmbrăţişarea şi ştie că mâna sa este " în cuibul inimii" celui ce o merită.
Ea ştie ce-i " dincolo de gard" şi că sunt inimi care au bătut şi care vor mai bate chiar atunci când "orizontul este restrâns" (Casă la ţară, pag.37)
Irina Anghel este doar EA....."Înconjurată de curioşi. / Ce contează ! / Eu scriu, /Eu las urme ude.../Eu sunt o nebună, / Eu strig : "je t'aime" !/La mine se uită toţi, / EU SUNT CEA FERICITĂ....
Draga mea Irinucă, nu numai tu eşti fericită ! Ne-ai făcut şi pe noi fericiţi, pe toţi cei ce am ajuns să-ţi citim versurile! Îţi urez să rămâi mereu copil în sufleţelul tău pentru că numai astfel vei mai răspândi mărgăritare izvorâte din mintea ta cea bogată şi incredibil de matură.
Felicitări pentru aniversarea celor 14 ani ! LA MULŢI ANI !
Valeriu Ion Găgiulescu
Am primit recent, de la un bun amic, un volum de poezie. Amicul, publicist recunoscut, critic literar şi muzical redutabil, m-a rugat să citesc pre şi postfaţa volumului abia după ce voi fi luat cunoştinţă de conţinut pentru ca nu care cumva să fiu influenţat atunci când îmi voi exprima părerea care mi se şi cerea. Aşa am şi făcut, mai ales că aşa o şi cam fac îndeobşte.
Ce să zic ? Hai să mă fac că nu cunosc persoana care a scris cartea, că nu-i ştiu ocupaţia, vârsta, preocupările, ba nici chiar sexul şi să pornim de la titlul incitant :
" MOMENTUL EU-LUI PROPRIU" !
Eii ! Nu-i aşa că trezeşte interes ? Ce-o fi, frate, cu "EU-l" ăsta ? Ce-o avea el atât de "PROPRIU" faţă de "eu-l" meu sau alte....Eu-ri ?!! Şi, mai ales, ce se poate întâmpla cu el la un anume "MOMENT" .
Şi am pornit să frunzăresc cartea.....Mie aşa îmi place : După ce o cântăresc în mână, după ce îmi satur ochii de noutatea desenelor de pe copertă, după ce îmi satisfac senzaţia aproape perversă de a mirosi foile proaspăt ieşite de sub tipar, după ce mă uit, fugitiv, la caracterele literelor şi la calitatea hârtiei, tot în fugă şi la tabla de materii, respectiv la titlurile poeziilor, care, între noi fie vorba, contează teribil, ei, abia după aceea încep să citesc.... câte o strofă de aici, câte un vers de colo, mă îmbăt de inedit şi mă înfiorez de frumos. Vaai, nici nu ştiţi ce pierdeţi, dragi cititori "on-line" şi pătrunşi de IT, dacă renunţaţi definitiv la magia cuvântului tipărit. Să sperăm că generaţia Gutenberg nu va dispare curând sau nu va fi, Doamne-fereşte, ..."dilită"...( prin acţionarea, desigur, a tastei DELETE !!)
Revin apoi, o iau de la capăt, poezie cu poezie. Asta înseamnă panoramare. Am survolat, cum s-ar zice arealul de subiecte propuse de către autor. Iar revin, iar o iau de la capăt. Prima poezie. Strofă cu strofă, vers cu vers. Următoarea...tot aşa. Şi tot aşa, până când am parcurs ultima poezie, am închis cartea, am căzut pe gânduri.....am stat, am tot stat....am reflectat ( prima impresie uneori poate fi ca primul uper-cut primit într-o luptă decisivă ), m-am recules şi....hai, din nou, la o lectură atentă, şi mai atentă.
Eu nu am o pregătire de specialitate în domeniu. Pot comite erori grosolane dacă m-aş încumeta să tratez lucrarea de faţă cu mijloacele unui critic literar. Nici nu le cunosc în profunzime. De aceea nici nu am să încerc să încadrez volumul într-un anumit gen sau curent literar, să fac caz de construcţii de versuri împerecheate sau îmbrăţişate, de proozodie, sau de mesaje sau trăiri absconse, chestii care-l fac, uneori, pe autor să rămână, chipurile, dator criticului şi să-i mulţumească pentru că acesta i le-ar fi relevat !
Nu. Eu sunt doar un cititor împătimit care,de peste 65 de ani, nu concepe să treacă o zi fără de lectură. În special beletristică. Când nu am noutăţi, recitesc. Şi o fac, de fiecare dată, cu emoţia primară. Am, ca atare, experienţă şi acumulări în această calitate. Dar.....n-am rezistat tentaţiilor şi m-am apucat şi eu să-mi aştern pe hârtie gânduri, trăiri, vise,amintiri....astfel încât am ajuns să figurez şi în DICŢIONARUL SCRIITORILOR BRĂILENI. De !, fiecare cu păcatele lui !
Ei ! Am închis cartea şi mi-am zis : " Oare, dacă aş fi găsit eu un anume carnet care să fi conţinut poeziile abia citite şi din acel carnet nu s-ar fi putut afla cine este autorul, tot aşa m-aş fi comportat ?"
Pentru că....şi acum abia vă dezvălui SURPRIZA : volumul este O P E R A unei fiinţe minore. Minore prin vârstă ! Este chiar fiica amicului meu, se numeşte I R I N A A N G H E L şi este elevă în clasa a VII-a !!!
Poezia Irinei, în schimb, nu are vârstă ! Ceva, ceva se întâmplă cu cei ce ne urmează. Categoric.
Hai să lăsăm motivaţia legată de instrucţie şi instrucţia legată de progresul ştiinţelor. Nu cantitatea de informaţie şi facilitatea cu care ea ajunge la îndemâna celor interesaţi poate contribui esenţial la spiritualitate. Nici vorbă. Desigur că genele au rolul şi rostul lor în formarea intelectului şi nu numai. Dar fiorul poetic ? Pot ambii bunici paterni, ca filologi , ca oameni care au format plămada umană, care au instruit generaţii după generaţii în spiritul umanist şi al dragostei pentru cultură să se simtă "autori morali" ai "isprăvilor poetice" ale nepoatei ? Mă îndoiesc că ar admite ipoteza. Pot părinţii , ca medici remarcabili, ca intelectuali de marcă, să-şi afirme contribuţia la formarea orizontului poetic personal al autoarei ? Mă îndoiesc că ar face-o. Este adevărat că Irinei i s-a inoculat, de la o vârstă fragedă, gustul pentru frumos. A trăit în lumea muzicii de calitate şi a lecturilor potrivite, dintotdeauna. A fost urmărită, îndrumată şi încurajată. I s-au recunoscut exact acele capacităţi spre care ea avea o aplecare naturală. A obţinut succese notorii, încă de la grădiniţă. Este laureată a unor concursuri de muzică şi de literatură. Şi.....acestea sunt abia zorile !!
Dar, pentru ca să pot să susţin afirmaţia anterioară, în sensul perenităţii şi atemporalităţii scrierilor autoarei, trebuie să subliniez că acestea nu ar fi fost posibile decât în condiţia în care Irinei i s-ar fi revelat Îngerul ! CREAŢIA nu poate aparţine decât CREATORULUI ! Şi Acesta lucrează prin mijloace uneori surprinzătoare, necunoscute sau nebănuite. Alesul sau aleasa Sa este INSPIRATĂ ! Abia atunci apar opere sau lucrări, uneori nepieritoare. Cel care le înfăptuieşte este AUTOR ! Irina Anghel este autoare !
De aceea vârsta ei nu are relevanţă. Ea scrie ce simte şi comunică trăirile sale cu o uşurinţă de neexplicat emoţionând cititorii de toate vârstele.
Lirica sa nu este, aşa cum s-ar părea, la o lectură neatentă, o poezie erotică. Poate că nici, exclusiv, o poezie despre Iubire. Iubirea este un substantiv apt pentru a primi plural. Iubirile pot fi multe şi diferite. DRAGOSTEA, însă, este unică ! A o pune la plural mi se pare o disonanţă. Nu mi-ar suna bine.
Desigur, unele dintre poezii par a fi adresate unei Iubiri neîmplinite sau care nu ar fi meritat reciprocitate totală. Dar, sper să nu mă înşel, Irina ne întinde o cursă şi ne face să ne credem părtaşi ai unor sentimente lezate de o lipsă de reciprocitate în desfăşurarea acelor atât de frumoase ( şi..Doamne..atât de îndepărtate pentru mine ) poveşti de iubire incipientă, de emoţii juvenile, de petale de mac sau de puf de păpădie. Nuuu! Irina are un plan cu bătaie mult mai lungă ! Este chiar de remarcat că majoritatea poeziilor sale par a fi concepute de o persoană asexuată ( ca îngerii, după Andrei Pleşu, spre exemplu) de vreme ce acele poezii nu-şi scad deloc, dar chiar deloc,calitatea în situaţia în care s-ar înlocui genul feminin cu cel masculin al eroinei puse să-şi dezvăluie simţirea.
Irina scrie despre DRAGOSTE dar o face de parcă ar trata sintagma în manieră filozofică. Mă înfior la gândul că o persoană la vârsta ei şi cu experienţa de viaţă normală pe care a trăit-o până acum ar putea să o facă deliberat. Aş prefera să cred că "îngerul a strigat !" . Pentru că altfel s-ar putea vorbi despre o genialitate ( care genii se ştiu că nu au vârstă !) iar acest lucru chiar că nu ştiu dacă ar fi de pus în discuţie.
Vocabularul amplu al autoarei, lexicul folosit pentru a îmbrăca idei de o profunzime nebănuită nu este propriu oricui. Mai cu seamă la vârsta poetei. Dar esenţa mesajelor transmise este cu siguranţă " erga omnes " ! Dar, atenţie !!, mesajele par a fi adresate mai ale adulţilor !!Celor ce au o bogată experienţă de viaţă, trăiri complexe, suferinţe şi bucurii multiple, celor ce au înfruntat sau au de înfruntat VIAŢA, aşa cum este ea şi nicidecum aşa cum ar fi putut să şi-o reprezinte, chiar prin lecturi bogate, o fiinţă de 14 ani !
Păi, credeţi că poeta, care este " o lacrimă pe geana unui Dumnezeu " ( "Uităm..." , pag. 15) poate fără intervenţie Divină să afirme nonşalant că : " Ne e teamă să recunoaştem că ne-am pierdut ! " ( ibidem) ?
"Să urlăm !", ne spune Irina, în aceiaşi poezie. Să urlăm şi să nu ne mai ascundem după minciună, după falsitate, după ipocrizie. Să redevenim oameni oneşti şi să căutăm Adevărul ! Pentru că altfel, când...:"Noaptea moare sub foc şi lumină..." ...nimeni nu va vedea cum "Crucea s-a arătat în foc!" ( Sfânt, pag.31)
"Eu...sunt doar umbra mea / Lumea mea, acum, e închisă/..." (Momentul eu-lui propriu, pag.55)
dar ( Se aude , pag.61 ) se aude că va veni ,în curând, primăvara şi că omul va compune doar vers de iubire, că va pluti pe frunze de nufăr, că va visa din nou, cu ochii la soare şi că va crede din nou în NEMURIRE !!
Poezia Irinei Anghel nu este descurajantă, nu este pesimistă de vreme ce chiar în (Atingerea întunericului" , pag.63) condiţii de îndepărtare ea simte "răsuflarea prin gând" , simte îmbrăţişarea şi ştie că mâna sa este " în cuibul inimii" celui ce o merită.
Ea ştie ce-i " dincolo de gard" şi că sunt inimi care au bătut şi care vor mai bate chiar atunci când "orizontul este restrâns" (Casă la ţară, pag.37)
Irina Anghel este doar EA....."Înconjurată de curioşi. / Ce contează ! / Eu scriu, /Eu las urme ude.../Eu sunt o nebună, / Eu strig : "je t'aime" !/La mine se uită toţi, / EU SUNT CEA FERICITĂ....
Draga mea Irinucă, nu numai tu eşti fericită ! Ne-ai făcut şi pe noi fericiţi, pe toţi cei ce am ajuns să-ţi citim versurile! Îţi urez să rămâi mereu copil în sufleţelul tău pentru că numai astfel vei mai răspândi mărgăritare izvorâte din mintea ta cea bogată şi incredibil de matură.
Felicitări pentru aniversarea celor 14 ani ! LA MULŢI ANI !
Valeriu Ion Găgiulescu
vineri, 25 noiembrie 2011
Chipuri de piatră
Noi nu am fost popoare migratoare ;
Născuţi am fost pe-acest pământ fertil.
Noi eram Dacii, ce-aruncau săgeţi în soare
Şi gazde-am fost Ovidiului-n-exil !
Primind, noi, dreapta - sfânta învăţătură -
Direct de la Alesul, "cel dintâi chemat",
Creştini ne aflară (cu mir şi scriptură)
Cei care, mai apoi, ne-au romanizat.
Şi când pe aicea, în cest colţ de ţară,
Ţinut-am noi pieptul la puhoi păgân,
Şi azi, cu putere, simt că mă-nfioară
Gândul şi mândria de a fi Român !
Şi-auzind cum unii, pe nedrept acuma,
Ne confundă neamul cu cel de ţigani :
"Să se ducă-n...Roma! Să vază Columna !
Să ne vază-n piatra cea de mii de ani ! "
REFERENDUM
În vremea "micului Paris"
Frumoasa noastră ţară
Nu cunoscuse (nici în vis)
O dictatură proletară
Trăiau, pe-atunci, în demnitate
Cu rosturi bine orânduite,
Români şi alte naţii-aflate
Între hotarele-ntregite.
Şi averea lor era avere ;
Şi vorba, vorbă. Faptul, fapt.
Nu se-aşteptau ca, prin putere,
Tot ce-au avut să fie rapt.
S-au dat, în loc, lozinci şi ură
Şi iluzii de egalitate ;
"Lupta de clasă" a fost dură
Iar Dreptul-nvind de nedreptate
O noapte adâncă a căzut
Pe crez şi gând. Şi pe icoane.
Şi cinci decenii au durut
În străfundurile umane.
Cuprins de dor (şi de idei măreţe)
Mă-ntreb ,acu' : "Oare se poate
Ca neamul meu să vrea să-nveţe
S-o ducă, iar, în....Maiestate ?!"
PREELECTORALĂ
N-a trecut foarte mult de când se spunea :
"Meşter cârmaciul....mândră corabia !"
Nu mai e printre noi acel cunoscut bard
Ce-a poleit copastia cu gros strat de fard.
A pierit, în furtună, al navei cârmaci....
Şi din resturi de navă se-ntocmiră, dibaci,
Plute mari...plute mici ce, pe-al vieţii ocean,
Se tot zbat, de atunci, să atingă-un liman.
Toţi au "tras".Dar n-au tras uniform, cu un rost ;
Cei mai noi se-mpiedică de cei ce au fost.....
Sunt unii ce-au sperat viitorul mai roz
Punând la timonă pe-un oarecare matroz
Mă gândesc, mai mereu : "Este scris undeva
Să ne zbatem în valuri, să plutim tot aşa ?!
N-am putea s-acostăm la un ţărm, liniştiţi ?
Nu vedeţi, oameni buni, că suntem istoviţi ?!"
"Meşter cârmaciul....mândră corabia !"
Nu mai e printre noi acel cunoscut bard
Ce-a poleit copastia cu gros strat de fard.
A pierit, în furtună, al navei cârmaci....
Şi din resturi de navă se-ntocmiră, dibaci,
Plute mari...plute mici ce, pe-al vieţii ocean,
Se tot zbat, de atunci, să atingă-un liman.
Toţi au "tras".Dar n-au tras uniform, cu un rost ;
Cei mai noi se-mpiedică de cei ce au fost.....
Sunt unii ce-au sperat viitorul mai roz
Punând la timonă pe-un oarecare matroz
Mă gândesc, mai mereu : "Este scris undeva
Să ne zbatem în valuri, să plutim tot aşa ?!
N-am putea s-acostăm la un ţărm, liniştiţi ?
Nu vedeţi, oameni buni, că suntem istoviţi ?!"
Pentru CURIERUL GINTA LATINĂ Iaşi
Stimate domnule redactor Ioan Ilaş,
Mă numesc Valeriu Ion Găgiulescu, avocat pensionar din Turnu Măgurele. Prin alianţă, încă din 1942, am devenit nepotul domnului doctor Vlad Bejan întrucât mama mea adoptivă era vară primară cu domnia sa. Am luat foarte târziu, din păcate şi inexplicabil, o legătură care s-a materializat printr-un schimb de scrisori cu unchiul meu, căruia i-am mai trimis şi câteva din volumele mele publicate. În aceste împrejurări, cu siguranţă, a fost posibil să constat, cu mare bucurie, că una dintre poeziile mele a şi fost publicată în numărul anterior al acestei prestigioase reviste. Evident, n-am întârziat să aduc mulţumiri atât unchiului cât şi colegului dvs. , domnului profesor Ioan Răducea.
Azi am primit şi nr.3/2011 din revistă şi doresc să vă declar intenţia de a mă abona pentru numerele ce vor urma. Ca atare, vă rog, respectuos, să-mi comunicaţi modalitatea de plată.
În speranţa că, eventual, colectivul redacţional va găsi cu cale că unele dintre gândurile mele fie ele versuri sau eseuri ar putea să merite să fie împărtăşite şi altora, îndrăznesc să vă comunic următoarele :
LA CRUCEA EROILOR
Oare de ce ni se umezesc ochii aici,
Glasul se frânge şi nodul e-n gât ?
Doar n-am vorbit decât de bunici,
Cum au plecat ei la Oaste....şi-atât.
Am aflat c-au plecat de la coasă
Când s-au dus să moară puţin ;
Nu au vrut, iar clipa cea nemiloasă
Pentru ei s-a numit "implacabil destin"
N-au ştiut c-au să fie, acolo, eroi.....
"Înainte !", le-a zis comandantul ;
Au ţâşnit...s-au bătut...au căzut amândoi
Şi cu cald sânge semnară asaltul.
Lângă ei au luptat camarazi ,
Tot oşteni cu îndârjit sânge rece;
Să priceapă oricine( şi ieri ca şi azi)
Că-n acest mod..."Pe aici, nu se trece !"
Mă numesc Valeriu Ion Găgiulescu, avocat pensionar din Turnu Măgurele. Prin alianţă, încă din 1942, am devenit nepotul domnului doctor Vlad Bejan întrucât mama mea adoptivă era vară primară cu domnia sa. Am luat foarte târziu, din păcate şi inexplicabil, o legătură care s-a materializat printr-un schimb de scrisori cu unchiul meu, căruia i-am mai trimis şi câteva din volumele mele publicate. În aceste împrejurări, cu siguranţă, a fost posibil să constat, cu mare bucurie, că una dintre poeziile mele a şi fost publicată în numărul anterior al acestei prestigioase reviste. Evident, n-am întârziat să aduc mulţumiri atât unchiului cât şi colegului dvs. , domnului profesor Ioan Răducea.
Azi am primit şi nr.3/2011 din revistă şi doresc să vă declar intenţia de a mă abona pentru numerele ce vor urma. Ca atare, vă rog, respectuos, să-mi comunicaţi modalitatea de plată.
În speranţa că, eventual, colectivul redacţional va găsi cu cale că unele dintre gândurile mele fie ele versuri sau eseuri ar putea să merite să fie împărtăşite şi altora, îndrăznesc să vă comunic următoarele :
LA CRUCEA EROILOR
Oare de ce ni se umezesc ochii aici,
Glasul se frânge şi nodul e-n gât ?
Doar n-am vorbit decât de bunici,
Cum au plecat ei la Oaste....şi-atât.
Am aflat c-au plecat de la coasă
Când s-au dus să moară puţin ;
Nu au vrut, iar clipa cea nemiloasă
Pentru ei s-a numit "implacabil destin"
N-au ştiut c-au să fie, acolo, eroi.....
"Înainte !", le-a zis comandantul ;
Au ţâşnit...s-au bătut...au căzut amândoi
Şi cu cald sânge semnară asaltul.
Lângă ei au luptat camarazi ,
Tot oşteni cu îndârjit sânge rece;
Să priceapă oricine( şi ieri ca şi azi)
Că-n acest mod..."Pe aici, nu se trece !"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)