N-a trecut foarte mult de când se spunea :
"Meşter cârmaciul....mândră corabia !"
Nu mai e printre noi acel cunoscut bard
Ce-a poleit copastia cu gros strat de fard.
A pierit, în furtună, al navei cârmaci....
Şi din resturi de navă se-ntocmiră, dibaci,
Plute mari...plute mici ce, pe-al vieţii ocean,
Se tot zbat, de atunci, să atingă-un liman.
Toţi au "tras".Dar n-au tras uniform, cu un rost ;
Cei mai noi se-mpiedică de cei ce au fost.....
Sunt unii ce-au sperat viitorul mai roz
Punând la timonă pe-un oarecare matroz
Mă gândesc, mai mereu : "Este scris undeva
Să ne zbatem în valuri, să plutim tot aşa ?!
N-am putea s-acostăm la un ţărm, liniştiţi ?
Nu vedeţi, oameni buni, că suntem istoviţi ?!"
