Mi-am postat câteva poezii, câteva eseuri şi câteva schiţe.Ce să zic...după cei cinci ani de lucru la computer, timp în care am scris şapte cărţi, dintre care trei sunt deja tipărite iar una este trimisă la editură, faptul în sine mi se pare normal. Ba chiar cred că ar fi trebuit să mă decid ca metoda de comunicare să o fi iniţiat mai din timp.
Uimitor pentru mine este cum şi cât de departe ( şi chiar atât de repede) a ajuns ştiinţa pentru ca , în durata de viaţă a unei generaţii, a generaţiei mele, desigur, să se poată beneficia de posibilitatea de a te face cunoscut LUMII ÎNTREGI, în condiţiile în care ştiu bine că primele litere le-am scris cu condeiul de piatră pe o tăbliţă de ardezie, în clasa I-a primară. În condiţiile în care am terminat liceul scriind cu tocul cu peniţă iar stiloul l-am dobândit abia la şcoala postliceală ! Când în liceu am citit la lampa cu petrol, nr.12 !, şi când emisiunea postului de radio Bucureşti am auzit-o la căştile aparatului cu cristal de galenă ! Aparat despre care noua generaţie mai mult ca sigur că nici nu a auzit ! Ei bine, era vorba de un sistem de recepţie format dintr-un arc care se mişca pe suprafaţa unui cristal de sulfat de plumb până se prindea un post de emisie ; acesta ar fi fost condesatorul variabil, chipurile ; erau şi două căşti simple, pe post de receptor dar toată treaba o realiza antena exterioară, din sârmă de cupru, care trebuia să aibă minimum 30 de metri lungime, o pantă bună, cu coborârea relativ scurtă şi cu izolatori perfecţi, din porţelan, la capetele de ancorare, să fi fost destul de înaltă şi degajată de obstacole care ar fi obturat recepţia. Nu exista un consum de energie ! Antena capta undele radio, doar pe frecvenţele de unde lungi, nici vorbă de UKW !! Iar primele emisiuni experimentale ale postului de televiziune Bucureşti , din vara lui 1956, le-am urmărit pe ecranul unui televizor sovietic "Rubin" expus în vitrinele unui magazin de lângă Circul Krateyl, ce era situat pe locul unde se află azi Teatrul Naţional !
Televizor în casă am avut abia la Revelionul din 1968, pentru că nu se mai putea să tot mergi în vizită pe la cei dotaţi cu asemenea aparat, când săptămânal TREBUIA să urmăreşti " Forsyte Saga", cel mai reuşit serial şi cea mai reuşită transpunere cinematografică a unui roman fluviu ! Am fost teribil de mândru când, în septembrie 1962, la botezul fiicei mele, am cumpărat un pick-up Tesla iar magnetofonul Maiak l-am procurat când ea era deja studentă !! Am lucrat la maşina de scris, ca funcţionar de bancă, iar frecventele socoteli se făceau la un fel de "râşniţă", aşa zisa maşină de calcul FACIT, strămoaşa calculatoarelor de azi ! Am apucat, desigur, şi ABACUL, un socotitor cu bile, foarte sigur şi eficient, întemeiat pe ordinea numerelor...unităţi...zeci....sute...etc., fiecare cu rândul său...E-hei !!...parcă nici nu-mi vine să cred când văd cum se lucrează azi în contabilitate !! Apoi..., ca avocat, mi-am procurat o maşină de scris OLIVETTI....cică electrică (!), schimba singură rândul....progres...ce mai !
După pensionare, am ajuns să iau computer personal. Am vrut să fie un fel de maşină de scris, ceva mai evoluată ! Încet, încet...i-am descoperit tainele. Sigur, la început, mă ofensa "agrafa" care se tot îndoia, sau "căţelul" ce parcă îmi râdea în nas ! Apoi...mi-a plăcut...scriam...iniţializam pagina după cheful meu....ascultam concomitent muzică bună, ambientală.... Şi a venit INTERNETUL ! Retrăiesc viaţa....Chem prin Google orice informaţie din trecut....artişti...cântăreţi...oameni politici...imagini din mediul geografic, istoric,....totul, totul este iarăşi viu, aşa cum l-am trăit, cum l-am văzut, auzit, perceput. Extraordinar ! Spaţiu- Timp- Viteză...comprimare...nu poţi să îmbătrâneşti ! Trebuie să fii în pas cu NOUL.... altfel nu exişti !
Dar.....această revoluţie tehnică, această evoluţie a ştiinţei are preţul ei !
Preţul se numeşte ÎNSINGURARE şi este dat de obişnuinţa de a nu te mai "deslipi" de computer !!!
Paradoxal....cu cât posibilitatea de a comunica devine mai rapidă şi mai eficientă, cu atât trăirea sentimentelor se realizează mai dificil ! Pentru că VIRTUAL nu însemnează REAL !! Noi, cei care am fost absorbiţi de mersul vieţii şi aduşi în faţa realităţii contemporane, nu putem să nu încercăm o cinstită nostalgie atunci când ne reamintim de emoţia cu care aşteptam poştaşul ! Răspunsul scris manual pe suport de hârtie la scrisoarea prin care tu îţi comunicasei gândurile şi trăirile ! Miracolul şi magia cuvântului scris ! Intimitatea comunicării între două persoane care simţeau la fel ! Nu exhibarea trăirii în spaţiul public şi virtual. Nu ascunderea sub pseudonime ! De altfel, genul epistolar a făcut cândva epocă ! Celebrele "scrisori" ale lui Ion Ghica sunt adevărate enciclopedii.... O tempora !
Realizez că nu există cale de întoarcere şi că nu se mai poate fără să stăpâneşti tehnica IT....dar.....mi-e dor de comunicare directă....personală . Aş vrea să cred că "evoluţia" nu a dus la " involuţia" raporturilor fireşti între oameni, sub aspect afectiv, desigur, dar.. chiar şi într-o comunitate restrânsă, de felul acelor târguri patriarhale, tot mai mulţi par să se înstrăineze, să se însingureze, să se retragă în faţa unui ecran în loc să caute să se găsească pentru a comunica, cu căldura sufletului şi nicidecum prin intermediul posibilităţilor tehnicii de vârf ! Mare păcat !
